Casa de cultură se află în centrul satului. Ea are o sală cu scenă pentru 300 de locuri, foaier, o sală pentru activitatea cercurilor artistice şi o sală pentru bibliotecă. Pentru ca edificiul să fie reconstruit era nevoie de circa un milion grivne. Bugetul raional nu putea acoperi asemenea cheltuieli şi Casa de cultură a fost închisă, a declarat conducătoarea acestei instituţii, Tetiana Iurciuk. Cărţile din bibliotecă au fost duse la Noua Suliţă, iar restul lucrurilor – la Primărie.
Clădirea va fi demolată, iar chestiunea respectivă va fi examinată săptămâna viitoare, la şedinţa Comitetului executiv, a declarat pentru Audiovizualul public, Vladimir Lupoi, primarul CTU Vancicăuţi, din care face parte satul Şcerbinţi.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com