ÎNGERULUI PĂZITOR ŞI NEVĂZUT
Îngerul meu păzitor, nu te-am văzut măcar în vis,
Dar ştiu, mi-ai fost de ajutor, amarnic când am plâns.
Am ridicat ochii la cer şi am cerut Tatălui Sfânt,
Precum e voia lui măreață, s-o facă pe pământ.
La zori de zi, cucoşii începând să cânte,
La stele încântată am privit şi am cerut.
Pe Înger Păzitor să mi-l trimită,
Ce mare mi-a fost mirarea – minunea am văzut.
Eu l-am văzut imaginat la marginea de drum,
El mâna sa şi-a ridicat de parcă a ordonat.
Coloana lungă, fiind fără nădejde, a pornit buluc
În timp, pe când părea să fie cu totul nemişcat.
Dar nu a fost acela vis, astfel a coborât,
Putere din Putere prin rugă şi îndeplinire.
Şi acela a fost Îngeraşul Sfânt,
Cel nevăzut cărui Credință i se cuvine.
Angela GAIDEI
Paris, ianuarie 2022
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com