În timpul unei luni a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, 4,3 milioane de copii au fost nevoiţi să-și părăsească casele. Aceasta este mai mult de jumătate din populația de 7,5 milioane de copii a țării, se menţionează în raportul UNICEF, citat de Ukrinform. În special, conform Fondului, peste 1,8 milioane de copii au plecat în țările vecine, iar 2,5 milioane sunt considerate persoane strămutate în interiorul ţării. „Războiul a dus la una dintre cele mai importante deplasări în masă a copiilor de la al Doilea Război Mondial. Acesta este un semn sumbru care ar putea avea consecinţe de lungă durată pentru generațiile viitoare. Siguranța, bunăstarea și accesul copiilor la serviciile de bază sunt în pericol din cauza violenței îngrozitoare în curs de desfășurare”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Katherine Russell.
Biroul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului a înregistrat că de la începutul războiului din Ucraina, 78 de copii au murit și 105 au fost răniți. Este vorba doar despre acele cazuri pe care ONU le-a putut confirma.
Se menţionează că UNICEF a livrat medicamente în 49 de spitale din 9 regiuni ale Ucrainei, inclusiv Kiev, Harkiv, Dnipro și Lviv, îmbunătățind accesul la asistenţa medicală pentru 400.000 de mame și copii, inclusiv nou-născuți. UNICEF continuă să distribuie apă și articole de igienă în comunitățile asediate și măreşte numărul de echipe mobile de apărare a copiilor care lucrează în zonele de război. Fundația a expediat 63 de camioane cu bunuri esențiale pentru a satisface necesităţile a peste 2,2 milioane de oameni. În săptămânile următoare, UNICEF va începe să efectueze transferuri de numerar de urgență către familiile cele mai vulnerabile.
După cum s-a comunicat, potrivit Oficiului Procurorului general, la 24 martie, se știa că 128 de copii au murit în urma agresiunii armate a Federației Ruse în Ucraina, peste 170 au fost răniți.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti