În afară de aceasta, în sfera intereselor lui Putin se află și alte țări ale UE – inclusiv Polonia, Slovacia și Ungaria, informează The Hill, citată de Audiovizualul public ucrainean. Moldova, care tinde spre Occident, nu face parte din NATO dar a fost inclusă în lista lui Putin. Ediţia vizată subliniază că Vladimir Putin îşi ca consolida influența asupra Belarusului.
Jurnaliştii atrag atenţia asupra faptului că la sfârşitul anului 2021 Putin cerea garanţii că nici Ucraina, nici alte foste republici unionale nu vor adera la NATO, că Alianţa îşi va înceta prezenţa militară în astfel de ţări-membre ca Polonia, România şi Ţările Balticei. În plus, președintele rus îi cerea Alianței să renunţe la extinderea forţelor sale dincolo de granițele Europei de Vest, căci asta ar ameninţă securitatea Rusiei.
„Una dintre cele mai bune lecții din istoria europeană modernă constă în faptul că liderii țărilor democratice pot crede în ceea ce dictatori și autocrați spun, ce plănuiască să întreprindă”, relevă autorii publicației.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com