Mitropolitul Onufrie propune o procesiune de rugăciune întru salvarea locuitorilor paşnici şi militarilor răniţi din Mariupol

21 04 2022 IN 8

Ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Mitropolitul Onufrie, intenţionează să organizeze o procesiune de rugăciune din oraşul Orihiv, regiunea Zaporijjia, spre Uzina „Azovstal” din Mariupol, cu scopul acordării de ajutor şi scoaterea de acolo a locuitorilor paşnici. În adresarea postată pe  site-ul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Mitropolitul Onufrie remarcă: „Cu tristeţe profundă urmăresc ceea ce se petrece zilele acestea în oraşul Mariupol. Sentimentul de durere ce porneşte din inima întristată mă îndeamnă ca în ajunul principalei sărbători creștine — Învierea Domnului să acord atenție necesităţii salvării tuturor acelora care, rămânând în îndelung răbdătorul Mariupol, s-au pomenit într-o catastrofă umanitară. Până astăzi, un număr mare de civili au rămas în oraș, inclusiv mulți copii și bătrâni. Militarii răniți au nevoie de îngrijiri medicale urgente. Cadavrele morților trebuie să fie predate familiilor lor pentru înmormântarea  cuvenită.

În legătură cu aceasta, Biserica Ortodoxă Ucraineană, cu ajutorul episcopatului, clerului, călugărilor și credincioșilor, este gata să organizeze o procesiune de rugăciune de la Orihiv, regiunea Zaporijjia, până la uzina „Azovstal” din Mariupol, pentru a acorda ajutor urgent și pentru a evacua locuitorii paşnici. De asemenea, vor putea fi evacuaţi militarii răniți și luate trupurile morților.

Facem un apel către toți cei de care aceasta depinde și cerem ca în perioada de la Vinerea Mare (22 aprilie 2022) până la Luminoasa Înviere a Domnului (24 aprilie 2022) pe teritoriul orașului Mariupol și împrejurimile acestuia să fie asigurate regimul de încetare a focului și un coridor umanitar pentru a trece procesiunea de rugăciune vizată”.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий