Domnul Igor a părăsit oraşul său natal Lysyceansk din regiunea Lugansk când i s-au terminat rezervele de produse alimentare, când nu era nici apă şi nici curent electric. S-a evacuat în regiunea Cernăuţi şi a fost găzduit în CTU Cuciurul Mare. Deja a treia lună trăieşte la şcoală. În semn de mulţumire pentru primirea ospitalieră, a deschis un atelier, unde împreună cu alţi refugiaţi munceşte întru binele comunităţii. Meşteresc articole din fier forjat. În afară de aceasta, ţine cursuri de engleză pentru copiii din localitate. „Am fost primit bine de localnici, mă ajută cu ce pot. Şi am hotărât să creez aşa-numitul „Atelier al recunoştinţei”. Mă ocup aici cu lucrul meu preferat. Localnicii m-au ajutat să fac rost de uneltele necesare. Avem deja cinci strunguri la care lucrez zilnic împreună cu alţi refugiaţi”, a relatat domnul Igor în convorbirea cu şeful Administraţiei Militare Regionale, Serghii Osaciuk, comunică Serviciul de presă al Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi pe contul său de Facebook.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com