29 septembrie: sărbători şi semne ale timpului

29 09 2022 F 1

În această zi creştinii ortodocşi îl cinstesc, după calendarul pe stil nou, pe Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul, supranumit în religia creștină și sfântul puternic vindecător al bolnavilor și blând mângâietor al celor întristați. Chiriac a fost ucenicul Sfântului Eftimie cel Mare.  S-a născut în anul 448, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) şi era din Corint. La vârsta de doar 18 ani s-a dus la Ierusalim şi după ce a ajuns la Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare, s-a călugărit. Iar, la 70 de ani, s-a retras să se nevoiască în peştera Sfântului Hariton, ca pustnic. Cuviosul Chiriac avea un leu care îl apăra de tâlhari şi de animale sălbatice, dar care nu rănea oamenii. Se crede că acest sfânt, niciodată nu stătea degeaba, ori se ruga, ori lucra. Mai mult, Dumnezeu l-a înzestrat pe acest sfânt și cu darul facerii de minuni. Avea 107 ani când el a trecut la cele veșnice.

După calendarul pe stil vechi, este sărbătorită Sfânta Muceniţă Eufimia. Sfânta Muceniţă Eufimia s-a născut în Calcedon, din părinți creștini, în timpul împăratului Dioclețian. Ea a fost condamnată să fie aruncată fiarelor sălbatice, în timpul jocurilor de circ. Atunci, Sfânta Mare Muceniță Eufimia s-a rugat să se învrednicească de chinuri pentru numele Domnului Hristos, însă fiarele sălbatice nu au vrut să se atingă de ea.  Dar o ursoaică a mușcat-o de picior, și, sângerând foarte mult, Sfânta Mare Muceniță Eufimia a trecut la cele veșnice. În acel moment s-a produs un cutremur devastator, care i-a făcut pe spectatori și pe soldații, care păzeau arena, să fugă, iar părinții sfintei, strecurându-se prin mulțime, au reușit să ia trupul și să-l îngroape cu cinste în apropiere de Calcedon.  După ce au avut loc persecuțiile împotriva creștinilor, deasupra mormântului Sfintei Eufimia s-a înălțat o mare catedrală, care a adăpostit mai târziu lucrările Sinodului al IV-lea Ecumenic din anul 451.

Potrivit tradiţiei populare, în această zi gospodinele pregăteau varza pentru iarnă, precum şi bucate din varză. Se ţinea cont de următoarele semne ale timpului: dacă dimineaţa se văd stele pe cer, se va schimba starea vremii; dacă tună, iarna va fi cu puţină zăpadă şi geroasă; dacă frunzele s-au îngălbenit, dar nu au căzut, toamna va fi lungă; dacă ziua e caldă şi senină, iarna va sosi târziu.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий