La 30 octombrie 1497, cu 525 de ani în urmă, a avut loc Lupta de la Cernăuţi, în care oastea lui Ştefan cel Mare al Moldovei a înfrânt resturile armatei polone, care după Bătălia din Codrii Cosminului se retrăgea. A fost o victorie deplină a lui Ştefan cel Mare asupra invadatorilor. Domnul, grav bolnav, a delegat întreaga putere militară vornicului Sima Boldur, caz cu totul excepţional, unicul caz de acest fel în istoria Moldovei medievale. Acesta, în fruntea unei oştiri de 5.000 de călăreţi, atacă oastea poloneză la Lenţeşti, lângă Cernăuţi. După cum se ştie, regele Poloniei, Ioan Albert, n-a intrat în Codrii Cosminului, ci a fost condus de garda sa direct până la Liov, temându-se că un popas pentru noapte în Pocuția sau Stanislav ar fi fost foarte periculos. Deși s-a aflat pe tron încă doi ani, Ioan Albert a rămas în memoria polonezilor ca „regele în timpul căruia cavalerii au fost nimiciți“. După strălucita victorie din Codrii Cosminului din 1497 și expediția militară în Galiția din 1498, Ştefan cel Mare a încheiat pace cu Regatul Poloniei. Ultima sa mare acțiune diplomatică au fost negocierile cu polonezii, din 1502-1503, pentru restituirea Pocuției, negocieri rămase fără succes. În urma bătăliei, Ștefan cel Mare a dorit, de asemenea, să dezvolte nordul Moldovei, timp în care au fost aduși printre alții şi primii țărani ruteni în Moldova. În 1775, numărul polonezilor și rutenilor din Moldova a ajuns la 10.000 dintr-o populație de 1,5-2 milioane, în ținutul Cernăuți ei reprezentând 10 la sută.
La 30 octombrie 1858 s-a născut Duiliu Zamfirescu, unul dintre fondatorii romanului românesc. Duiliu Zamfirescu (1858-1922) scriitor român, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române. A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor: „Viaţa la ţară”, „Tănase Scatiu”, „În război”, „Îndreptări”, «Anna, ceea ce nu se poate”.
La 30 octombrie 1869 s-a născut Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, numit, în 1990, membru post-mortem al Academiei Romane. Nicolae Constantin Paulescu (1869-1931), om de știință român, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină. Fiziologul român a făcut cercetări importante în domeniul medicinii. În 1921 el a publicat în premieră, în revista „Archives Internationales de Physiologie”, mai multe studii care se refereau la izolarea unui hormon pancreatic cu efect hiperglicemiat pe care l-a denumit pancreină. Era vorba de insulină, hormon folosit împotriva diabetului, extras din pancreas. Cu toate acestea, senzaţionala sa descoperire a trecut neobservată. În 1922, medicul Fr. Grant Banting şi biochimistul Ch. Herbert Best din Canada au anunţat din nou descoperirea insulinei, fiind recompensaţi, un an mai târziu, cu premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină. Prioritatea fiziologului român a fost recunoscută abia după 50 de ani de la brevetarea primului procedeu de fabricare a insulinei.
La 30 octombrie 1871 s-a născut Paul Valéry, scriitor, autor de poeme și eseuri, reprezentant al simbolismului tardiv în literatura franceză. În scrierile sale teoretice, Paul Valéry (1871-1945) pornește de la ideea unei realități autonome a limbajului literar, se confruntă cu problema conștiinței artistice și își mărturisește îngrijorarea cu privire la perenitatea civilizației, viitorul libertății spirituale și retroacțiunea progresului asupra omului. Renumele său literar provine totuși, în cea mai mare măsură, din opera sa poetică, în care – sub influența lui Stéphane Mallarmé – predomină măiestria formală și mai puțin sensul inspirației artistice, folosind alegoria în exprimarea conflictului permanent dintre intelect și simțământ. Valéry dezvoltă teoria semnificației multiple a poeziei: „Versurile mele au sensul care li se dă în momentul lecturii. Ar fi o mare greșeală – care ar contrazice esența poeziei – să se afirme că fiecare poezie corespunde unei anumite intenții reale și unice a autorului”.
La 30 octombrie 1882 s-a născut renumitul pictor-monumentalist şi pedagog, unul dintre fondatorii artei monumentale ucrainene, Myhailo Boiciuk. Myhailo Boiciuk este originar din Galiţia, studiile şi le-a făcut în Polonia, Austria şi Germania. Şi-a perfecţionat măiestria la Paris în anii 1908-1911. În anul 1917 devine unul dintre fondatorii Academiei de Arte Ucrainene. A fost învinuit de spionaj de către regimul totalitar sovietic . La 25 noiembrie 1936 a fost arestat şi executat la Kiev prin împuşcare la 13 iulie 1937.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com