În ziua de 27 noiembrie a anului 8 î.e.n. a decedat poetul roman Quintus Horatius Flaccus (născut în anul 65 î.e.n.). Opera lui Horațiu, prin concepția filosofică, spiritul ei larg, lirismul avântat, înclinația satirică, ironia fină, eleganța și concizia, varietatea de ritmuri a versurilor, valorificarea experienței umane și artistice în funcție de principiile morale, a găsit un ecou profund în conștiința artistică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet latin.
La 27 noiembrie 1818 s-a născut Aron Pumnul, unul dintre fruntaşii Revoluţiei din Transilvania de la 1848, profesor al lui Mihai Eminescu la Gimnaziul din Cernăuţi. Aron Pumnul a văzut lumina zilei la 27 noiembrie 1818, în satul Cuciulata, județul Brașov. A fost dascălul venerat al lui Eminescu şi aceasta ar fi fost suficient pentru prețuirea lui postumă. Nu i-a fost dascăl la clasă, dar i-a fost mai mult decât atâta: un dascăl de suflet. L-a îndrăgit atât de mult pe învățăcelul său, încât după moartea unicului său fiu, Ioan, ar fi vrut să-l înfieze. Numele lui Aron Pumnul este adesea pomenit în vecinătatea celui al autorului „Hronicii românilor”, Gheorghe Șincai. De altminteri, Eminescu a intuit că generația pașoptistă transilvăneană continuă programul de emancipare națională și socială al Școlii Ardelene. Asemănătoare au fost și destinele lor biografice. Precum Șincai, sărac și rătăcitor, Aron Pumnul va pribegi prin Transilvania și Moldova până la stabilirea lui în Cernăuți, unde prin toată activitatea desfăşurată s-a ilustrat ca un „apostol al deșteptării naționale în Bucovina”.
„Lepturariul” lui Aron Pumnul este una din lecturile fundamentale în formația intelectuală a lui Eminescu. În paginile acestei antologii își are sorgintea prețuirea față de „sfintele firi vizionare” din „Epigonii” și tot de aici a cules sugestia unor metafore caracterizante, cărora le-a dat strălucire poetică. În „lecțiile” lui Pumnul își are izvorul cultul lui Eminescu pentru Transilvania și pentru Blajul cărturăresc și revoluționar. Călătoria din 1866 Eminescu o face la puține luni de la moartea iubitului său profesor și înseamnă și o datorie de conștiință pentru cel care i-a vorbit ca un profet despre Școala Ardeleană și despre Revoluția de la 1848.
Mai târziu, în articolul polemic „O scriere critică” „învăţăcelul” de cândva ia apărarea iubitului profesor. Eminescu schițează pentru prima dată imaginea unui apostol al deșteptării naționale, scriind: „Persoana asupra căreia aveți bunătatea a face aluziuni atât de delicate, domnul meu, a încetat de mult de a mai fi numai o persoană simplă. Nu mai e muritorul slab… el e personificarea unui principiu, sufletul – nemuritor neapărat – care a dat consistență și conștiință națională maselor și a făcut din ele o națiune”.
Urmărind viața culturală din Austro-Ungaria, Eminescu notează în articolul „Ca să vadă acum…” lista cărților românești „oprite a se întrebuința în școlile de pe fericitul regat al Sf. Ștefan”. Între alți autori blăjeni de manuale școlare figurează și „Lepturariul” lui Aron Pumnul, tipărit la Viena în perioada 1862-1863. De data aceasta comentariul gazetarului e sarcastic: „Dar ceea ce la Viena nu-i periculos, în Ungaria e din contra un sâmbure de distrugere a statului unguresc, căci, precum se știe, Lepturariul, în aparență inocent al lui Pumnul, îi oprește pe românii din Transilvania și Ungaria de-a se face maghiari”.
Întreaga prețuire a lui Mihai Eminescu pentru Aron Pumnul este sintetizată în elegia funebră „La mormântul lui Aron Pumnul”. Această poezie de debut a viitorului poet nepereche al naţiunii româneşti este cea mai sinceră și mai emoționantă dintre „Lăcrimioarele învățăceilor gimnaziști la mormântul prea iubitului lor profersore Arune Pumnul”.
Această ordinară aniversare a naşterii „apostolului deşteptării naţionale a românilor din Bucovina”, a 202-a, ne întăreşte speranţa că la o apropiată aniversare jubiliară, în sfârşit acţiunile de omagiere a lui Aron Pumnul se vor desfăşura în Casa-muzeu a lui de la Cernăuţi.
La 27 noiembrie 1863, în localitatea Gura Humorului din sudul Bucovinei s-a născut Olga Kobyleanska, vestită scriitoare ucraineană. Cea mai mare parte a vieţii sale scriitoarea şi-a petrecut-o la Cernăuţi, unde a decedat în 1942. A debutat în 1880 cu povestiri în limba germană, iar spre sfârşitul anilor 80 ai secolului XIX a trecut la limba ucraineană. Opera de căpătâi a Olgăi Kobyleanska este povestirea „Pământ”, la baza căreia stă un fapt real şi tragic, care a avut loc în satul românesc Dimca, unde autoarea a trăit câţiva ani. În limba română povestirea „Pământ” a fost tradusă de Vasile Leviţchi.
La 27 noiembrie 1884 s-a născut poetul, prozatorul şi dramaturgul Vasile Voiculescu (numele real Vasile Costache Voicu). A colaborat constant la emisiunea „Universitatea Radio” şi din 1930 a iniţiat la Radiodifuziunea Română o rubrică permanentă pentru săteni, „Programul pentru sate”, care va deveni „Ora satului” (în care a fost prezent atât ca medic, cu sfaturi de specialitate, cât şi ca reporter de actualităţi rurale). După 1944 a participat la reuniunile literare ale grupului „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, iar în august 1958 a fost arestat, alături de alți membri sau colaboratori ai cercului „Rugului Aprins”, fiind eliberat în 1962, la mai puţin de un an înainte de moartea sa. Poetul român care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, și luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară de mare rafinament artistic, din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare …”. Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată „paradisului și infernului iubirii”. În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București. În 1993 Vasile Voiculescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
La 27 noiembrie 1885 s-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”. A fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, membru al Academiei Române. Operele lui de referinţă sunt romanele „Ion”, „Răscoala”, „Pădurea Spânzuraţilor”. A decedat la 1 septembrie 1944.
În ziua de 27 noiembrie anului 1895, savantul suedez Alfred Nobel (1833-1896) a creat Premiile Nobel. Primele recompense au fost decernate în anul 1901. Premiile se decernează în fiecare an la 10 decembrie, data decesului lui Alfred Nobel.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com