Apel la vigilenţă

131356353ff9649ec09b1c5a9eca425a_0_pic

131356353ff9649ec09b1c5a9eca425a_0_picAtentatele teroriste constitue o nouă metodă adoptată de teroriştii pro-ruşi din Estul Ucrainei. În ultima perioadă au avut loc mai multe explozii puternice în Odesa, Harkiv, Kiev şi la Mariupol.
În acelaşi timp, autorităţile au dispus aplicarea de măsuri suplimentare de securitate din cauza unui risc ridicat de atentate teroriste. De asemenea, va fi creat un centru antiterrorism, anunţă conducerea SSU. Serviciul de Securitate informează că în ţară există “riscul sporit de producere a unor explozii”, în special la centralele nucleare, aeroporturi şi sedii ale autorităţilor regionale.
Direcţia regională de Interne Cernăuţi face apel către toţi locuitorii regiunii să fie foarte vigilenţi din cauza situaţiei din ţară care rămâne deosebit de complicată şi e necesar de a fi aplicate măsuri suplimentare de securitate pentru a preveni posibilele atacuri teroriste şi fenomene ale separatismului în Bucovina. Organele de miliţie funcţionează la etapa actuală în regim de alertă maximă. Toate obiectivele strategice din ţară, inclusiv cele din regiunea Cernăuţi sunt luate sub controlul sever al miliţiei. Numărul miliţienilor care patrulează străzile s-a dublat. Concomitent au fost create echipe formate din specialişti pirotehnici. Locuitorii regiunii sunt rugaţi să aibă o atitudine înţelegătoare referitor la astfel de măsuri de securitate şi să poarte cu sine actele ce atestă identitatea. Verificarea documentelor, a bagajelor şi mijloacelor de transport reprezintă la etapa actuală măsuri necesare menite să asigure ordinea şi liniştea publică în regiune, menţionează reprezentanţii organelor de drept.
Cetăţenii care deţin informaţii cu privire la pericolul producerii unor acte teroriste, sau au observat persoane dubioase care pot efectua diferite activităţi cu caracter extremist, sunt rugaţi să anunţe la numerele de telefon ale Direcţiei regionale de Interne, (0372) 52-42-24, (0372) 52-42-24 sau la linia telefonică directă 102.

Добавить комментарий