Un locuitor al raionului Hliboca s-a adresat lucrătorilor miliţiei cu rugămintea să-l ajute în soluţionarea unui litigiu cu un funcţionar din raion. Acesta i-ar fi cerut o sumă frumuşică pentru a facilita rezolvarea unor probleme de lucru. Colaboratorii organelor de drept au reacţionat la reclamaţie. Au fost întreprinse o serie de măsuri, în cadrul cărora a fost documentată transmiterea sumei de bani către funcţionar. Ultimul nu şi-a recunoscut vina, ba a scris în mijloacele de informare în masă că banii i-au fost aruncaţi special şi că el nu s-a atins de bancnote. Ultimul punct în acest litigiu îl va pune ancheta prejudiciară şi expertiza chimică, care, pentru obiectivitate, este efectuată în regiunea Lviv. În prezent anchetarea cazului continuă. În cadrul ei urmează să fie stabilite toate circumstanţele acelei întâmplări.