Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a semnat joi decretul privind instituirea unor măsuri urgente de consolidare a statutului public al limbii ucrainene ca limbă de stat în țară. Decretul care proclamă Deceniul Limbii Ucrainene a fost semnat de Poroșenko în timpul vizitei sale în regiunea Ivano-Frankivsk, informează Ukrainska pravda (Adevărul Ucrainean).
„Eu semnez un decret prin care, în anul 2018, noi declarăm deceniul limbii ucrainene. Eu semnez un decret privind măsuri urgente de consolidare a statutului public al limbii ucrainene și pentru a promova crearea unui spațiu cultural comun al Ucrainei”, a spus șeful statului în cadrul unui discurs transmis de postului de televiziune „112 Ukraina”.
Poroșenko a subliniat că limba ucraineană are nevoie de protecție, deoarece aceasta este ceea ce asigură coeziunea și dezvoltarea națiunii.
Reamintim că la sfârșitul lunii septembrie 2017, Poroșenko a promulgat legea „Cu privire la învățământ”, conform căreia, începând cu anul 2020, procesul educațional se va desfășura practic în limba ucraineană