Satul Malynţi din CT Clişcăuţi este acum în doliu. La 17 octombrie, un apărător în vârstă de 48 de ani din Malynţi, Oleksandr Kuşnir, a căzut cu moarte de erou în timp ce îndeplinea o misiune de luptă în apropierea satului Robotyne, regiunea Zaporijjia, relatează publicaţia „Hotinski visti”. Această veste tragică a acoperit satul Malynţi cu o aripă neagră, aducând în familia Kuşnir durere și lacrimi.
Oleksandr Kuşnir s-a născut la 12 februarie 1975 într-o familie unită şi prietenoasă. Copilăria și adolescența și-a petrecut-o sub îngrijirea și dragostea mamei sale Liubov și a tatălui său Myhailo, care erau gata să facă orice pentru ca viața copiilor lor să fie fericită.
„Saşa era un om inteligent”, a scris prietenul său Viktor Boştan într-o postare pe Facebook. Era un tânăr progresist, vorbea fluent engleza, germana, italiana, franceza, studia și alte limbi”.
Oleksandr Kuşnir și tatăl său Myhailo sunt cunoscuți în multe sate din fostul raion Hotin ca tâmplari cu mâini dibace. Timp de două decenii au meşterit ferestre și uși din lemn, mobilier și multe alte lucruri la comandă. Produsele lor îi încântau pe săteni, iar de acum încolo ei îşi vor aminti, de asemenea, că un tâmplar cu mâini de aur și-a dat viața pentru pacea și liniștea fiecăruia dintre noi.
Oleksandr Kuşnir a fost speranța părinților săi la o bătrânețe liniștită, a fost sprijinul și coloana vertebrală a acestora. Dar, după ce a primit o chemare la începutul invaziei pe scară largă a ocupanților ruși, nu a ezitat să își părăsească cuibul familial și a plecat pe front pentru a-și apăra țara. I-a promis familiei sale că se va întoarce victorios, dar, din păcate, s-a întors pe scut…
Fie-i veşnică amintirea!
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com