Adio, școală primară!

14 06 F 3

Se încheie anul de învățământ 2022-2023. De data aceasta instituțiile de învățământ se conduc după un orar individual, care depinde de durata vacanței de iarnă. La Școala medie nr. 10 din suburbia Roșa a orașului Cernăuți a avut loc sărbătoarea „Adio, școală primară!”. Cei 29 de elevi din clasa a patra și-au luat rămas bun de la prima lor învățătoare, Diana Pavel. Cu ocazia absolvirii ciclului primar, pentru acești elevi a fost organizat un moment festiv, la care au contribuit nemijlocit și părinții. Au fost clipe de neuitat pentru acești copii, care la 1 septembrie vor urca o nouă treaptă în procesul de instruire și educare, ne comunică doamna Ana Picireanu, pedagog-organizator la Școala medie nr.10 cu limba română de predare din Cernăuți.

Pedagogii și părinții le-au dorit elevilor vacanță plăcută și să înceapă noul an de învățământ în condiții de pace.

14 06 F 1

14 06 F 2

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий