Tânărul Nicolae Bujeniţa
La evenimentele sângeroase de la Lunca, din iarna anului 1941, au participat ţăranii Florea Bujeniţa, născut în 1907; Ion Bujeniţa, născut în 1912; Vasile Bujeniţa, născut în 1920. Tustrei au văzut pentru prima dată lumina zilei în localitatea Mahala din fostul raion Noua Suliţă. Primii doi români vor fi condamnaţi la moarte „pentru trădarea patriei”. Al treilea bucovinean va primi 10 ani de detenţie, închizând ochii pentru totdeauna într-un lagăr stalinist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Rudele lor, rămase acasă, au fost incluse în listele „elementelor care prezintă un pericol social”. Conform deciziei „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. din 22 mai 1941, apucă drumul Siberiei Domnica Bujeniţa, născută în 1891; Maria Bujeniţa, născută în 1918; Elena Bujeniţa, născută în 1922. Toate au venit pe lume în satul Mahala din pitoreasca Vale a Prutului istoric. Ele sunt scoase cu forţa din case de către zbirii regimului totalitar stalinist. Nicolae Bujeniţa, născut în 1918, fiind scos împreună cu celelalte românce, reuşeşte să evadeze de sub escortă, găsindu-şi adăpost în locuinţa consăteanului Gheorghe Socolovschi. După 4 zile, hotărăşte să părăsească ascunzişul, crezând că primejdia a luat sfârşit. Văzând că a rămas singur, tânărul s-a îndreptat către hotarul de la Lunca, sperând să ajungă în Patria istorică, pentru a căuta urmele fratelui mai mare, trecut în România, în toamna anului 1940. Nimereşte în mâinile grănicerilor stalinişti pe data de 19 iunie 1941, fiind întemniţat în beciurile fioroase ale cazematelor comuniste. Odată cu începerea operaţiunilor militare între România şi Uniunea Sovietică, este transferat la Sverdlovsk, Federaţia Rusă, şi supus interogatoriilor. Sleit de puteri, flămând, cu dorul de rude şi Ţară în suflet, s-a stins din viaţă la 14 februarie 1942. A murit în floarea vârstei, fără lumânare, departe de glia străbună. A luat cu el tinereţea, care a venit pe neaşteptate şi s-a dus ca un amurg de seară, contopindu-se cu negura nopţii. Ţăranca Domnica Bujeniţa a trecut în lumea celor drepţi în 1948, în ţinutul Krasnoiarsk din Federaţia Rusă. De ce trebuia să moară în neagra străinătate aceşti români? Ce vină au avut ei faţă de marele imperiu sovietic? Întrebări rămase fără răspuns. Numai glasul durerii continuă să răsune în Ţara de Sus, ca vocea unui clopot de argint, chemând la neuitare.
Făurar însângerat
În dimineaţa zilei de 8 februarie 1941, când autorităţile staliniste îi întemniţau pe mahalenii, participanţi la evenimentul sângeros de la Lunca, fostul raion Herţa, spre hotarul instalat de bolşevici la finele cireşarului se îndreaptă alt grup de bucovineni, dornici de libertate, numărând circa 40 de oameni. Lângă satul Tereblecea din fostul raion Hliboca, ei vor fi întâmpinaţi de gloanţele grănicerilor comunişti din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. În mijlocul acelora, care doreau să treacă în Patria istorică, se afla şi ţăranul Vasile Posteucă, născut în martie 1910, în localitatea Poieni-Bucovina, cu studii medii incomplete. Fiind rănit, este arestat şi aruncat în beciurile pline de groază ale închisorii cernăuţene. Conform deciziei nr. 56-S din 15 iulie 1942 a Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., va fi privat de libertate pe un termen de 3 ani „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat” şi închis în lagărul stalinist de muncă corecţională din oraşul Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Au rămas mama, Zinaida, şi soţia, Elena, cu inimile sângerânde de durere şi nedreptate.
Pe data de 14 februarie va fi arestat de către grănicerii sovietici tânărul Mihai Cărăuşu, născut în 1924, în localitatea Târnauca, fostul judeţ Dorohoi al României, poseda studii primare. În ziua de 13 iunie 1941, Tribunalul Militar al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 5 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”. Rămân scumpii lui părinţi, Vasile şi Aglaia Cărăuşu, fără fiu.
Peste 2 zile, la 16 februarie, este încătuşat de reprezentanţii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. învăţătorul Petru Gheorghian, născut în 1900, în localitatea Monastârea din România, cu studii superioare, locuitor al oraşului Cernăuţi. Fiind acuzat de către autorităţile regimului totalitar de „activitate subversivă”, va fi împuşcat în localul închisorii cernăuţene nr. 1, pe data de 28 iunie 1941, conform indicaţiilor călăului Meşyk, fostul Comisar al Poporului pentru Securitatea de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene.
În ziua de 21 februarie este arestată Ecaterina Gusman, născută în 1898, în oraşul Cernăuţi, absolventă a şcolii primare. La 18 aprilie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev o condamnă la 3 ani de lagăr „pentru trădarea patriei”. Tot în aceeaşi zi, în mâinile staliniştilor intră muncitorul Ion Gusman, născut în 1919, în acest frumos oraş de pe malul istoricului Prut, având studii primare. Primeşte 5 ani de detenţie. Al treilea condamnat devine cernăuţeanul Nicolae Gusman, născut în 1888. Moare pe data de 14 martie 1941, în închisoarea nr. 1 din Cernăuţi.
Peste 3 zile, va fi încătuşat de reprezentanţii organelor sovietice de represalii Vasile Brădoţeanu, născut în 1911, în localitatea Dorogoieşti din România, locuitor al oraşului Cernăuţi. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., pe data de 4 noiembrie 1942, îl condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru activitate subversivă”.
A doua zi, staliniştii îl arestează pe muncitorul Mihai Dolinciuc, născut în 1912, în localitatea Dorneşti din România, stabilit cu traiul în Cernăuţi. Este acuzat şi el de „activitate trădătoare”. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi Uniunea Sovietică, românul va fi transferat în Siberia. Închide ochii pentru totdeauna pe data de 8 noiembrie 1941, în blestematul lagăr bolşevic din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com