În decursul anului 2024, în regiunea Cernăuți numărul căsătoriilor aproape de patru ori a depășit numărul divorțurilor, comunică C4 cu referire la rapoartele privind înregistrarea de stat a actelor de stare civilă pentru 2024, publicate de Ministerul Justiției al Ucrainei. Anul trecut, în Bucovina au fost încheiate 2.737 de căsătorii, în timp ce s-au înregistrat 593 de divorțuri.
În total, în Ucraina au fost înregistrate 150.210 căsătorii și 34.291 divorțuri. Cele mai multe familii noi au fost create în Kiev — 20.862. Capitala a bătut, de asemenea, recordul pentru numărul de divorțuri – anul trecut au fost 4.407.
În regiunea noastră, numărul căsătoriilor a scăzut față de anul precedent, 2023. Atunci, au fost înregistrate oficial 3.247 de căsătorii. În același timp, numărul divorțurilor din regiune este în creștere. Potrivit Ministerului Justiției, în 2023 au divorțat 346 de familii.
Anterior s-a raportat că în regiunea Cernăuți, în 2024, s-au născut 5.796 de copii.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com