Bine de ştiut. Frunzele de dafin îmbunătățesc somnul și atrag energiile pozitive

000 Acum frunza arde

Frunzele de dafin oferă savoare mâncărurilor, însă beneficiile acestora nu se rezumă doar la capitolul culinar. Se spune că mirosul frunzelor arse îmbunătățește calitatea somnului, promovează starea de bine și atrage energiile pozitive. De-a lungul istoriei, frunzele de dafin, cunoscute și sub denumirea de laur, au avut diferite semnificații și utilizări simbolice. Spre exemplu, în unele culturi, se credea că fumul frunzelor de dafin oferă protecție împotriva energiilor negative. Ulterior, știința și-a îndreptat atenția către ele și s-a descoperit că, într-adevăr, arderea frunzelor de dafin ar aduce unele beneficii.

Beneficiile nebănuite ale frunzelor de dafin

* Îmbunătățesc calitatea somnului — Mirosul emanat de frunzele de dafin te ajută să dormi mai bine și să te relaxezi, se arată într-un studiu realizat recent. Potrivit științei, compușii din frunzele de dafin, precum linalolul, scad nivelul de anxietate și au proprietăți sedative.

* Reduc anxietatea și stresul — Aroma liniștitoare eliberată la arderea frunzelor de dafin reduce stresul și anxietatea. Cercetările au arătat că inhalarea parfumului frunzelor de dafin poate declanșa eliberarea serotoninei, ceea ce îmbunătățește starea de spirit.

* Funcție respiratorie îmbunătățită — Proprietățile antiinflamatorii și antimicrobiene pot aduce beneficii pentru sistemul respirator, cum ar fi ușurarea respirației.

* Purificarea aerului — Aroma frunzelor de dafin poate neutraliza microbii prezenți în aer.

* Energie pozitivă, bani și abundență – În unele culturi se crede că arderea frunzelor de dafin curăță energia dintr-un spațiu închis, promovează pacea, conștientizarea și contribuie la bunăstarea mentală generală. Experții în Feng Shui susțin că, pentru a atrage energiile pozitive în viața ta, banii și abundența, este bine să arzi frunzele de dafin la intrarea în casă.

Pentru a te bucura de proprietățile frunzelor de dafin, trebuie să arzi câteva frunze de dafin într-un recipient ignifug, cum ar fi un vas ceramic sau o scrumieră, într-un spațiu ventilat care permite fluxul de aer proaspăt. Lasă câteva secunde să ardă frunzele, apoi stinge flacăra și permite eliberarea mirosului. Stai pe spate, inspiră aroma și concentrează-te pe respirație. Atenție! Nu lăsa frunzele de dafin să ardă nesupravegheate și asigură-te că respecți toate măsurile de siguranță!

În antichitate, frunzele de dafin erau asociate cu victoria și puterea, de aceea, coroanele de dafin erau acordate câștigătorilor în competițiile sportive. (Click! Pentru femei)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий