Meleag natal: meridian spiritual
Astăzi, când în sat rămân tot mai puţini tineri, el îmbătrâneşte. Berestea este un sat mic, dar cu un fond funciar mai mare. Ogoarele lui fertile au asigurat întotdeauna bunăstarea gospodarilor de aici. Şi atunci când ele erau lucrate individual, şi atunci când erau lucrate în colectiv, şi acum când sunt îngrijite de fermieri.
Alexei al lui Constantin Moldovan în tinereţea sa a urcat la cârma tractorului şi întregul stagiu pentru pensie şi l-a câştigat arând, semănând şi îngrijind lanurile din jurul satului natal. El ţine de generaţia primilor mecanizatori, care trudeau din zori şi până seara târziu şi deseori în schimburile de noapte.
Cabina tractorului modern este echipată cu calculator şi mecanizatorul ca atare este un operator, „îndrumat” de monitorul aparatului electronic. Aceasta este o poveste pentru mecanizatorii de odinioară, care-şi petreceau schimburile de muncă în cabina cu confort minim a tractorului. Aceasta, însă, nu-l împiedica pe Alexei Moldovan să dea dovadă de spirit raţionalizator, fiind susţinut şi preţuit de agronomii din colhozul local.
– Au fost timpuri frumoase, afirmă deseori octogenarul Alexei Moldovan, amintindu-şi de tinereţea sa.
Domnul i-a dat sănătate şi, fiind de mai mulţi ani la odihna binemeritată, e mereu preocupat cu treburile din mica sa gospodărie: când e cu sapa în mână, când – cu coasa…
– Iată, m-am apucat să cosesc iarba de lângă poartă. Acela e gospodar la care totul e în ordine, afirmă fostul mecanizator Alexei Moldovan, om înţelept şi stimat de consăteni, chiar şi de cei care nu l-au văzut niciodată la cârma tractorului.
Berestea este un sat mic, dar cu gospodării frumoase…
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com