Cancelarul german: nu extinderea NATO spre Est l-a provocat pe Putin să invadeze Ucraina

4 02 2023 Ф 2

Vladimir Putin mai demult a pus la cale extinderea teritoriului Federației Ruse, aplicând forța, și a folosit negocierile Kievului privind posibila aderare la NATO drept motiv pentru a ataca Ucraina, este convins Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz. În timpul întâlnirii cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, la Moscova, până la declanșarea de către Rusia a războiului la scară largă împotriva Ucrainei, Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, l-a asigurat pe dictatorul rus că aderarea Ucrainei la NATO „nu va sta  pe ordinea de zi încă 30, 40 de ani”, însă negocierile între Kiev și Bruxelles au fost pentru Putin „un motiv pentru planul demult chibzuit privind extinderea cu forța a teritoriului Rusiei”. O astfel de declarație a fost făcută de Scholz în timpul întâlnirii cu oaspeții „Dialogului civic” la Marburg în seara zilei de 2 februarie, scrie RBK-Ucraina.

Cancelarul german a dezmințit concluzia unui ascultător că, chipurile, Rusia  a fost „provocată” să invadeze Ucraina prin extinderea Alianței Nord-Atlantice spre Est. Scholz a accentuat că NATO este o alianță de apărare, iar în legătură cu invazia Ucrainei de către Rusia „nu trebuie să credem că chipurile cuvintele „extinderea NATO spre Est” este un argument”. „Războiul între NATO și Rusia ar fi un eveniment strașnic. Purtăm răspundere pentru ca o astfel de escaladare să nu aibă loc”, a subliniat el.

Scholz a relevat că este un mare adept al diplomației, de aceea este unul dintre puținii care mai comunică prin telefon cu Putin. Dar până când Rusia nu-și va retrage trupele din Ucraina, acordarea de ajutor țării asupra căreia au năvălit, este o decizie justă, a mai spus Cancelarul RFG.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий