Atunci e sărbătoarea ultimului clopoțel școlar la CIE Cupca.
În răcoarea unei dimineți de Florar, într-o atmosferă deosebită, are loc careul solemn al ultimului clopoțel școlar al anului de învățământ. Solemn, emoționant acest careu este pentru elevii absolvenți al fiecărui an. Ei își i-au rămas bun de la viața lor de elevi. Îndrumați de diriginta de clasă, d-na Olimpia Bojescu, în proză și versuri, cu emoții în glas ei au vorbit despre școală, colegi, părinți, profesori…
Preotul bisericii locale, tânărul Ilie Cuciurean, a binecuvântat școala și pe actualii absolvenți, oficiind serviciul divin. El le-a dorit tuturor elevilor vacanță plăcută, îndemnându-i la fapte bune. Un cuvânt de felicitare a adresat tuturor elevilor, profesorilor și părinților primarul Comunității Teritorial Unite, dl Iulian Mihailovici. Domnia sa a menționat că actualul an de învățământ a fost destul de complicat în legătură cu pandemia ce bântuie în toată lumea. Tuturor le-a dorit o vacanță frumoasă, profesorilor concediu plăcut.
Directoarea CIE Cupca, d-na Maria Lazurca, a vorbit pe scurt despre actualul an de învățământ, despre practica școlară, despre planurile de viitor, despre vacanța elevilor, concediul profesorilor, efortul părinților, mulțumindu-le tuturor pentru efortul depus.
Eleonora Schipor
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com