La 11 octombrie 1593 Mihai Viteazul urcă pe tronul Ţării Româneşti. Personalitate marcantă a secolului al XVI-lea, Mihai Viteazul a rămas neclintit în conștiința și istoria poporului român. Mihai a intrat pe tron într-o vreme când Țara Românească avea mare nevoie de un om hotărât, priceput, ager la minte, însuflețit pentru lucruri mari, viteaz și neîntrecut în război, abil diplomat. El era „cel ales”, „trimisul” și „unsul” lui Dumnezeu pentru neamul românesc în acele vremuri de grele încercări.
După cum afirmă istoricii, în tinereţe viitorul domnitor al Ţării Româneşti a fost negustor de vite, după care, cu sprijinul şi sub protecţia unchiului său Iane, un boier foarte bogat, a început să ocupe diferite funcţii înalte. În perioada în care unchiul săi era mare ban al Olteniei, Mihai a ajuns bănişor al judeţului Mehedinţi. De asemenea, în anul 1590 ajunge mare stolnic, iar între 1591-1592 devine mare postelnic. În scurt timp, Mihai ajunge mare agă. Pentru că Banul Olteniei locuia de fapt la Constantinopol, istoricii consideră că este posibil ca Mihai să fi fost, în această perioadă, şi ispravnic în locul acestuia, la Craiova. A avut o ascensiune fulminantă şi între 1592 şi 1593 a fost ban al Olteniei. Mihai se retrage în Ardeal în urma unui complot al boierilor împotriva domnitorului Alexandru cel Rău la care se presupune că ar fi participat. După două săptămâni, Mihai a plecat la Constantinopol, unde ajutat de unchiul său Iane, de Andronic Cantacuzino, aristocrat grec, fiul al lui Mihail Cantacuzino (Şeitanoglu), şi de agentul diplomatic englez Barton a reuşit să primească de la turci domnia Munteniei, în schimbul unor mari sume de bani şi cadouri bogate. Banii au provenit din împrumuturi făcute Mihai la creditori, care imediat după înscăunare au venit în ţară ca să-şi primească banii şi dobânzile aferente.
În momentul când Mihai Viteazul şi-a început domnia, de aproape două secole Ţara Românească plătea regulat tribut turcilor. Iar Sultanul schimba domnii Ţării Românești după bunul său plac, determinat de obicei de cumpărarea tronului de către pretendenţii care roiau pe la Istanbul. Mihai Viteazul s-a angajat în faţa Sultanului că va achita datoria predecesorilor săi la tronul Ţării Românești. Împreună cu banii împrumutaţi de el pentru cumpărarea tronului, datoria Ţării Românești era de 700 de milioane de aspri, echivalentul a circa 5,8 milioane de galbeni. Suma era atât de mare, încât era imposibil de achitat, ţinând cont de potenţialul economic al Ţării Românești, scrie istoricul Bogdan Murgescu.
Cauza luptelor lui Mihai cu turcii constă tocmai în această datorie imensă, care a adus Ţara Românească în incapacitate de plată. Mihai Viteazul a profitat de un context internaţional favorabil: organizarea Ligii Sfinte, o alianţă creștină cu scopul declarat de a lupta împotriva turcilor, și desfășurarea războiului cu turcii, cunoscut în istorie ca Războiul de 15 ani (1593-1606). Acest război i-a oferit lui Mihai ocazia să se ridice la luptă împotriva turcilor, neavând altă soluţie pentru ieșirea din incapacitatea de plată.
Cronica Țării Românești a ținut minte peste decenii că Mihai a trebuit să dea socoteală de cheltuirea banilor, o povară în conducerea țării, de care a scăpat abia în urma bătăliei de la Giurgiu, când Sigismund Bathory i-a permis să folosească liber vistieria Țării Românești.
Unirea ţărilor româneşti realizată de Mihai Viteazul a durat doar câteva luni, pentru că în timpul campaniei din toamna anului 1595 de la Giurgiu, în timp ce Răzvan Vodă era cu oastea sa în campania din Țara Românească împreună cu oastea Transilvaniei și a Țării Românești, Ieremia Movilă a venit în Moldova cu oaste poloneză și s-a înscăunat.
Primele monografii dedicate lui Mihai Viteazul apar pe la 1900 și treptat, treptat, pe fondul discursului unionist din Regatul României, el devine modelul pentru Unirea tuturor românilor.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com