La 8 ianuarie 1864 a fost deschisă școala preparandală din Iaşi, sub conducerea lui Titu Maiorescu. Printre cursanții înscriși în anul întâi se află și Ion Creangă.
Şcoala preparandală, sau Institutul Pedagogic, a fost deschisă pentru pricopsirea feciorilor cu învăţătură dăscălească. La acest institut, deschis de tânărul Titu Maiorescu, îşi încerca puterile la învăţătură şi diaconul Creangă, absolvent din 1858 al cursului inferior (clasele I — IV), de la Seminaria Socolei, clasa I, socotindu-i-se cea de la Fălticeni. Vreme de doi ani, Nica a lui Stefan a Petrei din Humuleşti, preparand extern, a studiat aici. Preparanzii, vreo 18 la număr, învăţau pedagogie în zilele de post şi gramatica română, cu metodica ei, în cele de frupt, profesor fiind Titu Maiorescu. Joia după amiază, de la două la trei, dădeau compunere pentru deprinderea ortografiei şi a „reflecţiunii libere”, scriau după „dictando” şi recitau fabule în vederea „citirii logice şi estetice”. Pe lângă acestea, lunea, miercurea şi vinerea se adăuga şi muzica vocală. Bărbat înalt şi spătos, cu faţa rotundă, cu ochi mari şi albaștri, cu privire limpede şi isteața, cu barba blondă ca mătasea porumbului, preparandul Ion Creangă era numai ochi şi urechi la cuvintele profesorilor.
Se cere menționat faptul că în martie 1854, cu zece ani înainte de acest eveniment, este aprobat „Proiectul pentru înființarea Institutului preparandal”, iar pe 15 decembrie 1855 apare hrisovul domnitorului Grigore Alexandru Ghica care decide înființarea unei Școli Preparandale cu durata cursurilor de un an, școală care timp de 35 de ani a funcționat, pe lângă o școală primară, în încăperile Mănăstirii Trei Ierarhi din Iași. La data de 8 octombrie 1863, Alexandru Odobescu, Ministrul Instrucțiunii Publice, îl numește director pe Titu Maiorescu. Numirea a cerut-o Titu Maiorescu și a fost confirmata prin decretul semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în noiembrie 1864. Şcoala Preparandală” din Iaşi, sub conducerea lui Titu Maiorescu, a fost premergătoarea renumitului Liceu Pedagogic „Vasile Lupu”.
Legătura simbolică a învățământului efectuat în „limba maternă română” din diferite zone istorice este „asigurată” chiar prin Titu Liviu Maiorescu (1840-1917) academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român, Prim-ministru al României între 1912 și 1914, Ministru de interne, membru-fondator al Academiei Române, o personalitate remarcabilă a sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX, autorul celebrei teorii sociologice a „formelor fără fond”, baza „junimismului politic” și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.
Se știe că tatăl lui Titu Maiorescu, Ioan Maiorescu, şi-a început cariera, cu un post de învăţător chiar la Cernăuţi. După scurta activitate didactică în capitala Bucovinei el ajunge în Oltenia, la „Şcoala Centrală” din Craiova, unde a activat între 1837-1848, cu întreruperea 1842-1843. Ioan Maiorescu era convins de faptul că „nimic alt nu întăreşte şi nu împodobeşte viaţa omului şi, deci, viaţa poporului mai mult ca învăţătura, ştiinţa şi artele…”. Acesta a fost și principiul de viață al fiului său, Titu Maiorescu.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com