Cine n-a ascultat, copleșit de emoții, cântecul „Casa părintească nu se vinde”? Afirmațiile poetului prin vocea interpretului pătrund adânc în suflet și conștiință și, cu toate acestea, uneori moștenitorii casei părintești se decid, totuși, s-o vândă. Ce-i face să procedeze astfel? Desigur, crunta realitate.
Am trecut prin mai multe sate din regiune, ceva mai într-o parte de drumurile centrale, și am văzut case părăsite, iar pe pereții lor, cu varul coșit de ploi, era scris numărul de telefon al „vânzătorului”. Timpul trece, aceste case părăsite devin și mai jalnice, curțile sunt năpădite de buruieni, care tind să ajungă la înălțimea streșinii, iar cumpărătorul așa și nu vine… Stau pustii și casele noi, mari și frumoase ale unor tinere familii, plecate peste hotare. Sătenii se tot întreabă când vor sosi aceștia să dea drumul afară singurătății din odăile lipsite de grija locatarilor și zâmbetele copiilor?!
Dar sunt mai multe localități din regiune unde mesajul cântecului „Casa părintească nu se vinde” rămâne un crez și o povață înțeleaptă. Să luăm, bunăoară, satul Bălcăuți, cea mai îndepărtată localitate de centrul raional Noua Suliță. După cum ne-a explicat doamna Nina Flueraș, care conduce organul executiv din localitate, aici o dată în câțiva ani este pusă în vânzare câte o casă. „Așa s-a întâmplat că la Bălcăuți nu pleacă la câștig familii întregi, careva din soți rămâne acasă. Până la începerea războiului în Donbas, mulți bărbați din sat își găseau câștig la Moscova, iar soțiile purtau grijile familiei. Acum, din motive bine cunoscute, ei nu mai pleacă în Rusia. Se orientează spre Europa, însă nu se observă plecarea în masă peste hotare a tinerelor familii”.
O situație asemănătoare este și la Igești, raionul Storojineț. Aici te impresionează avântul cu care gospodarii localnici îşi construiesc case noi cu etaj. „Oamenii noștri își iubesc satul natal și își leagă de el destinul, chiar dacă muncesc în Occident. Sunt persoane care au case la Cernăuți, dar tot în sat trăiesc. Dacă o casă este pusă în vânzare, ceea ce se întâmplă foarte rar, ea este imediat cumpărată”, afirmă primarul Igeștiului, domnul Anatolie Pițu.
Nici vorbă să găsești o casă pustie la Voloca, raionul Hliboca, unul dintre cele mai bogate sate din Ucraina. „Voloca este un sat al antreprenorilor și, evident, că tineretul are de lucru la baștină. Însă deja începe și la noi această tendință de a pleca după banul „lung” peste hotare”, conchide primarul Valentin Glopina.
O jurnalistă din Canada, de origine ucraineană, a sosit în Ucraina și a rămas cutremurată de ceea ce a văzut în unele zone ale țării – satele mor, încet și convingător. Din anii 70 ai secolului trecut și până în prezent, adică într-o perioadă de cincizeci de ani, populația rurală a Ucrainei s-a redus cu 13 la sută. Dacă nu se vor întreprinde măsuri radicale de salvare a satului ucrainean, alte cântece vor răsuna, cântece ca un strigăt de durere.