Cititul – izvor al înţelepciunii

5.02 Eleonora 3

Indiferent citim particular sau în grup, principalul este să citim. O carte, o revistă, un ziar… Să citim o poezie, un poem, o poveste, un roman. Să citim un articol  dintr-o revistă sau un ziar, sau chiar ceva necesar pentru creier și din Internet. Mai ales acum când, odată cu apariția rețelelor de socializare, cartea a trecut, se pare, pe locul doi în viața noastră.

În pofida tuturor greutăților prin care trecem, totuși încercăm să citim. La Liceul din Cupca avem o bibliotecă dotată cu literatură necesară în limba de stat, în limba maternă, în limbi străine. De asemenea, practic în fiecare cabinet este o mică bibliotecă cu literatura la obiectul respectiv. Avem o expoziție de cărți în cancelaria liceului și în incinta muzeului istorico-etnografic.

La 5 februarie, de Ziua Internațională a cititului împreună, am organizat în diferite clase o lectură împreună. Deoarece suntem în Anul Eminescu, iar luna februarie este și luna altui mare poet basarabean, regretatul Grigore Vieru, i-am orientat pe elevi spre lectura acestor doi mari oameni ai literaturii române. De asemenea, la lecțiile de literatura ucraineană elevii au citit câte ceva din opera Cobzarului ucrainean Taras Șevcenko, a scriitoarei bucovinene Olga Kobyleanska.

5.02 Eleonora 1

Deoarece în luna februarie avem și Ziua Limbii Materne, i-am îndemnat pe elevii noștri la lectura, fie și a unor fragmente, a operei poetului-martir de pe Valea Siretului, regretatului Ilie Motrescu. Membrii cenaclului literar „Lămâița” au citit toți câte ceva din creația proprie. Iarna, care se pare iarăşi a poposit pe la noi, i-a inspirat la scrierea unor versuri simple, dar și mici compuneri despre iarnă, dar și despre sat, baștină, Eminescu…

Permanent îi îndemn pe elevii noștri să aboneze și să citească ziarele noastre românești  „Gazeta de Herța” și „Monitorul Bucovinean”, dar și revistele pentru copii „Prichindeii” și „Recreația Mare”, cât și reviste și ziare în limba ucraineană.

Îi obișnuim pe elevii noștri să citească, le vorbim în permanență despre frumusețea și importanța lecturii, a cărții, a cuvântului scris și tipărit, a limbii materne, a limbii de stat, le vorbim despre necesitatea studierii limbilor străine, despre felul cum trebuie să se exprime și să posede limba. Iar pentru a le avea pe toate acestea, trebuie în permanență să citim. Citind, ne îmbogățim vocabularul, ne putem exprima corect, putem comunica, devenim oameni inteligenți.

5.02 Eleonora 4

Eleonora SCHIPOR,

profesoară la Liceul din Cupca

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий