Cuvinte sincere, din suflet,  pentru directorul uneia dintre cele mai vechi școli românești din regiunea Cernăuți

21 06 Ф 1

La 21 iunie, în ziua solstițiului de vară, își marchează ziua de naștere domnul Alexandru Rusnac, directorul Școlii medii nr.10 din Cernăuți. Originar din satul Forosna, fostul raion Noua Suliță, absolvent al Institutului Pedagogic  din Bălți, Alexandru Rusnac și-a început activitatea pedagogică în calitate de profesor de fizică. A fost director al Școlii medii incomplete nr.17 din suburbia Roșa Stâncă a Cernăuțiului, iar în prezent, de mai mult timp, este directorul uneia dintre cele mai vechi școli românești din regiune – Școala medie nr.10 din suburbia Roșa. Actuala perioadă este cea mai complicată în istoria de două secole a acestei instituții de învățământ. Are loc reformarea școlii și în mare parte multe depind de poziția fermă, de capacitățile organizatorice ale directorului ei, precum și de întregul colectiv pedagogic. Pedagogii, elevii și părinții  îl felicită pe domnul director Alexandru Rusnac cu prilejul zilei de naștere, dorindu-i multă  sănătate, muncă inspirată, fermitate – calități atât de necesare în organizarea procesului instructiv-educativ din școală și celui administrativ, în apărarea intereselor școlii.

Domnul Alexandru Rusnac este un adevărat prieten al publicației online „Libertatea Cuvântului”. Din partea redacției îi adresăm cele mai sincere felicitări cu prilejul zilei de naștere, dorindu-i ca lumina fericirii și norocului să prevaleze în viața lui. La mulți ani și toți buni!

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий