Din TOP-ul știrilor

17 08 2020 LC site DIMCA

 

Se părea că fierăria va dispărea din viața satului contemporan, cedând în fața tehnologiilor performante. La Dimca, raionul Hliboca, chiar dacă nu se aude sunetul ciocanului care bate fierul scos din foc pe nicovală, meseria fierarului n-a fost uitată. Ea, pur și simplu, a fost „modernizată”, iar meșterii fierari de aici se preocupă de prelucrarea artistică a metalului (foto). Petru Șpatari are la Dimca o secție întreagă de producție, unde lucrează 25 de persoane, în mare parte tineri. Clienții le comandă porți, elemente pentru garduri, precum și alte articole de fierărie. Reputația bună a meșterilor fierari din Dimca a ajuns în întreaga Ucraină, precum și în România vecină. În prezent, firma lui Petru Șpatari trece printr-o perioadă mai grea, căci pandemia de coronavirus a cauzat anumite restricții, temporare, cred meșterii de aici.

***

În regiunea noastră se desfășoară Săptămâna contracarării violenței în familii, acțiune inițiată de ARS Cernăuți. Motivul este că de la începutul anului și până în prezent  au fost înregistrate 2.500 de adresări privind violența în familii. Au fost luate la evidență 1.500 de persoane (90 la sută – bărbați), care recurg des la o comportare brutală cu membrii familiei lor. Din cauza violențelor în familii au fost intentate 52 de procese penale, dintre care 40 au fost direcționate instanțelor judiciare. Adjunctul șefului ARS Cernăuți, Natalia Gusak, a accentuat că scopul acestei acțiuni constă în a atrage atenția opiniei publice asupra problemei respective, care distruge soarta omului. Cele mai multe cazuri de violență în familii au fost înregistrate în orașul Cernăuți, însă în centrul regional nu există nici un azil pentru persoanele care suferă în urma violenței.

***

Șeful Administrației Raionale de Stat Noua Suliță, Oleg Melniciuc, a felicitat-o la domiciliu pe locuitoarea satului Dranița, Agafia Ștefanco, cu prilejul jubileului ei de o sută de ani. Pe timpuri jubiliara a lucrat în colhozul local. A crescut și a educat trei copii. În prezent are 7 nepoți, 8 strănepoți și 8 străstrănepoți. Conducătorul raionului, în semn de recunoștință, i-a înmânat doamnei Agafia un cadou, o diplomă de onoare și un buchet de flori, urându-i multă sănătate, tihnă în familie, bucurii din partea celor dragi și scumpi (foto).

***

Secția de reanimare a Spitalului clinic regional din Cernăuți a fost dotată cu două aparate performante de ventilație artificială a plămânilor (foto). Ele au fost donate de către oameni de binefacere. Unul din aceste aparate este de fabricație elvețiană, iar celălalt a fost produs în SUA. Ultimul este prevăzut atât pentru pacienții maturi, cât și pentru copii mici (cu greutatea corpului de 5 kilograme și mai mult).

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

Добавить комментарий