Obiectele de iluminat sunt elemente extrem de importante în decorarea casei. Ele contribuie din plin la crearea atmosferei intime şi calde a fiecărei odăi.
Lampa de iluminat în sufragerie
În camera de zi este nevoie de o lumină caldă, odihnitoare. Pentru a da spaţiului de locuit un aer primitor şi relaxant, folosiţi spoturi direcţionate sau lampadare. Cu ajutorul acestora puteţi crea accente de lumină sau efecte deosebite. Lămpile cu abajur oferă o lumină caldă, de atmosferă, pe când lampadarele orientate spre tavan dau o lumină indirectă, care nu oboseşte. Acestea din urmă sunt utile pentru iluminatul general, dar şi pentru evidenţierea unor piese de mobilier sau unor a ornamente. Lămpile de masă dau o lumină punctuală, numai bună pentru lectură sau pentru o conversaţie liniştită la o cafea.
Sfat: alegeţi o lampă cu picior şi cu abajur, care se poate orienta în direcţia dorită.
Soluţii ingenioase pentru pete
Unele pete se scot mai greu, dar aceasta nu înseamnă că hainele sunt compromise. Pentru a reuşi sută la sută să scoateţi petele, trebuie doar să folosiţi soluţia potrivită.
O pată pe bluza preferată vă poate strica buna dispoziţie. De regulă, dacă se întâmplă să pătaţi o haină sau o ţesătură care se poate spăla, aceasta trebuie spălată imediat. Dacă aţi vărsat ceva pe ea, îndepărtaţi excesul cu o cârpă albă, pornind de la margini înspre interior. Orice pată poate fi scoasă. Începeţi cu o cantitate mică de soluţie. Unele pete necesită mai multe soluţii de curăţat: pentru a îndepărta grăsimea, pentru a păstra culoarea etc. De asemenea, este important să testaţi soluţia pe o parte mai puţin vizibilă al materialului.
Cafeaua se curăţă cu lămâie
Puneţi câteva picături de lămâie sau de oţet alb pe pata de cafea. Pulverizaţi soluţie de săpun pentru a scoate urmele de lapte sau de zahăr, apoi spălaţi.
Pata de vin se scoate cu amoniac
Petele de vin roşu se scot cu o soluţie de săpun lichid. Clătiţi, apoi tamponaţi pata cu oţet, lăsaţi pentru câteva minute şi repetaţi din nou. Dacă pata nu s-a scos, puneţi câteva picături de amoniac, apoi spălaţi din nou.
Acetonă pentru petele de grăsime
Petele de grăsime de scot cu acetonă sau cu spirt. Se lasă la uscat, apoi se curăţă cu o soluţie alcătuită dintr-o linguriţă de săpun lichid (care conţine acetonă şi 300 ml apă).
Oţetul scoate petele de fructe şi legume
Dacă aţi mâncat un fruct şi v-aţi murdărit întâmplător bluza, pulverizaţi soluţie de săpun, apoi clătiţi locul. Picuraţi oţet, apoi spălaţi cu detergent. Tot cu oţet se scot şi petele de muştar.
Atenţie! Dacă în casă nu aveţi talc, pentru a scoate petele uleioase se poate folosi mălaiul. Acesta absoarbe grăsimea şi ţesăturile se vor curăţa mult mai uşor.