La 13 ianuarie a anului 27 î.e.n. Octavianus a reorganizat statul și armata, statul roman devenind Principat. Octavianus Augustus (63-14 î.e.n.), cunoscut anterior drept Octavius, a fost primul împărat roman. Deși a păstrat înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un împărat pentru mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în anul 27 î.e.n. A înfruntat însă disputa statutului său constituțional. Neavând de gând să renunțe la putere, dar învățând de pe urma asasinării lui Caesar, a ajuns la un compromis cu Senatul. Nu putea guverna de unul singur, având nevoie de oameni experimentați în administrație. Nu a fost un mare lider militar, dar a avut modestia s-o recunoască. S-a bazat pe Marcus Agrippa, care a comandat flota la Actium. Augustus a mai preluat comanda într-o singură campanie, în războiul cantabric din Spania. Domnia sa e presărată cu victorii notabile, cea mai importantă fiind cucerirea Egiptului, care a ajuns grânarul Romei. Grânele, importate gratuit, erau de o importanță crucială pentru populația imperiului. S-a preocupat de întărirea frontierelor. La est, deșertul sirian și fluviul Eufrat formau o graniță naturală. La nord, unde în urma războaielor lui Caesar, se stabilise o graniță naturală de-a lungul Rinului. Augustus a împins frontiera balcanică până la Dunăre, în urma campaniilor de cucerire a triburilor din Alpi și pacificând nordul Balcanilor. Controlul legiunilor era esențial pentru Augustus. Lui, în calitatea de imperator, îi jurau soldații credință, nu senatului, nici statului. A introdus durata stagiului militar și solda, a înființat garda pretoriană, nouă cohorte de elită, fiecare a câte 500 de oameni, stabilindu-le în apropierea Romei, ca să-l protejeze pe împărat.
La 13 ianuarie 1990, la granița României cu RSS Moldovenească (ulterior Republica Moldova), este desființat gardul de sârmă ghimpată și sunt introduse facilități de trecere a frontierei.
La 13 ianuarie 2001, la Bucureşti a încetat din viaţă graficianul Sabin Ştefănuţă, devenit cunoscut în Occident pentru că a consacrat conceptul de Noua Renaştere sau de Renaştere Modernă. Sabin Ştefănuţă s-a născut la 14 iunie 1943, la Sibiu. A absolvit cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia grafică, în anul 1973. A făcut studii de istoria picturii şi iconografie la Moscova şi Sankt Petersburg (1974). În anul 1987 a părăsit România şi s-a stabilit în Germania. Sabin Ştefănuţă a avut expoziţii personale în România, Germania şi Republica Moldova. A publicat volumul de eseuri „Atelier” (Editura „Fiat Lux”, Bucureşti, 1998).
Sabin Ştefănuţă a fost unul dintre cei mai „nepământeni” oameni. Avea în permanenţă aerul că tocmai a sosit dintr-o ţară imaginară. În pofida marii varietăţi de subiecte, tehnici, abordări compoziţionale şi opţiuni cromatice, creaţia plastică a lui Sabin Ştefănuţă apare, privită din perspectiva oricărui fragment al ei, ca un discurs unitar care s-a dezvoltat în timp după un proiect bine conceput şi atent articulat. Sabin Ştefănuţă nu avea o sensibilitate maladivă, de tip romantic-paseist. În viziunea sa, necesara reîntoarcere în timp, pentru care pleda în mod explicit, se oprea, dimpotrivă, la o etapă plină de însufleţire a dezvoltării umanităţii: Renaşterea europeană.
La 13 ianuarie 2006 a fost inaugurată Stația Law-Racoviță, prima staţie românească permanentă de cercetare și explorare din Antarctica. Ea a fost numită după exploratorul român Emil Racoviță și inaugurată pe amplasamentul unei stații construite în 1986 de Australia și donată României. Stația se găsește în regiunea „Prințesa Elisabeta”, în dealurile Larsermann. Emil Racoviță (1868-1947) a fost un savant, explorator, speolog şi biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran). A fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române în perioada 1926-1929. Emil Racoviță şi-a început educația la Iași, ca elev al lui Ion Creangă și mai târziu al geologului Grigore Cobălcescu. continuând apoi la liceul „Institutele Unite”. Studiază la Facultatea de Drept din Paris, după dorința tatălui său, dar audiază concomitent și cursurile Școlii de antropologie. După obținerea cu succes a licenței în drept, se înscrie și la Facultatea de Științe din Universitatea Sorbona, după absolvirea căreia (1891) lucrează la laboratoarele Arago în cadrul stațiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 metri cu un echipament clasic Siebe-Gorman, pentru a studia viața subacvatică. La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societății zoologice din Franţa. Este recomandat să participe ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei „Belgica”. Această expediție avea un caracter internațional. Savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și a unor păsări antarctice, care i-a adus o reputație bine meritată.
În 1920 a fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universităţii din Cluj, unde a înființat primul institut de biospeologie din lume. În timpul expediției din Antarctica Emil Racoviță a avut posibilitatea să studieze viața imenselor mamifere acvatice, dar și a pinguinilor. El a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc.
La 13 ianuarie 2020 s-a stins din viaţă Ștefan Petrache, interpret de muzică ușoară din Republica Moldova, cunoscut pentru activitatea ca vocalist al formațiilor „Noroc”, „Plai” ș.a. Este unicul copil al familiei țăranilor Ana (născută Secrieru) și Gheorghe Petrache. Tatăl său a murit într-o mină de cărbuni din Donbas, când Ștefan avea aproape 6 luni. Până la vârsta de 7 ani, copilul a crescut cu mama sa. În 1955-1957, Ministerul Culturii al RSSM l-a descoperit pe Ștefan Petrache în timpul unor expediții culturale prin satele Moldovei și i-a recomandat mamei să îl trimită la școala de muzică din Chișinău. Astfel, tânărul Petrache a fost transferat la școala de muzică de pe strada Armenească, cunoscută mai târziu ca Școala de muzică „Eugen Coca”, fiind cazat la o casă de copii. A început să studieze pianul, dar a fost trecut la vioară pentru că era considerat prea „plăpând” și „mic” pentru un instrument „atât de mare cum este pianul”. Fiind pasionat de științele exacte, către clasa a șaptea-a opta el deveni șeful postului de radio din școală și responsabilul de cinematograful școlar. În vara anului 1966, Mihai Dolgan l-a angajat să-i repare un amplificator, iar în timpul reparației a ascultat câteva șlagăre ale vremii în interpretarea acestuia și i-a propus să colaboreze. A fost solist al Orchestrei de estradă și simfonică a TeleRadio Moldova (1974-1975), al formațiilor vocal-instrumentale „Orizont” (1977) și „Contemporanul” (1978-1981), după care a condus formația „Plai” (1982-1987). Între anii 1988-1990, Ștefan Petrache a activat ca solist în formația de propagare a muzicii a Filarmonicii de Stat din Chişinău. Artistul a înregistrat multe piese muzicale populare în Republica Moldova, cum ar fi „Eu vin”, „Adevăruri”, „Și dacă ramuri bat în geam”, „În august”, „Chemarea casei părintești”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com