Istoricul zilei – 20 octombrie: evenimente și personalități

20 10 IST 3

La 20 octombrie 1600  a avut loc Bătălia de la Bucov,  între valahii conduși de Mihai Viteazul   și trupele poloneze ale lui Jan Zamoyski (sprijinite de trupe moldovenești conduse de Ieremia Movilă). Bătălia de la Bucov s-a încheiat cu victoria forțelor polono-moldovenești. Mihai Viteazul   s-a retras peste Olt. Simion Movilă, fratele lui Ieremia Movilă (domn al Moldovei), devine domn în Muntenia. Simion Movilă a fost domnitor al Munteniei din octombrie 1600 – 3 iulie 1601 și august 1601 – august 1602, dar și al Moldovei: 10 iulie 1606 – 24 septembrie 1607. A fost pus pe tronul Munteniei de generalul polonez Zamoiski, după ce l-a învins pe Mihai Viteazul la Teleajen în octombrie 1600. Armata de sprijin, formata din 4 000 de polonezi și de moldoveni, a prădat țara cumplit, mai ales după respingerea unui nou atac al lui Mihai, la 21 noiembrie 1600.

20 10 IST 1

La 20 octombrie 1821, la Cernăuţi s-a născut Carol Miculi, compozitor, pedagog şi pianist, discipol al lui Chopin şi profesor al lui Ciprian Porumbescu. Carol Miculi  provine dintr-o familie armenească din Cernăuţi. El a studiat mai întâi medicina la Viena,  dar în 1844 a plecat la Paris, unde a fost student al lui Frédéric Chopin, la cursurile de pian (devenind mai târziu asistentul lui) și al lui Napoleon-Henri Reber la cursurile de compoziție. S-a întors în țară în 1847, înainte de începerea Revoluţiei din 1848. Între anii 1848-1857 Carol Miculi este profesor de pian la Cernăuţi, apoi dirijor al Societăţii Muzicale din Cernăuţi, între 1858–1870. De fapt, 1858 este considerat anul când tânărul pianist va lua cunoştinţă cu vechiul şi frumosul oraş Lviv, unde a fost invitat ca profesor de pian şi unde va activa câteva zeci de ani buni, până în 1888, în postul de director la Conservatorul din Lviv (atunci Lemberg). Între 1858–1887 a fost şi Director artistic al Asociaţiei Muzicale Galiţiene din Lemberg. Apreciat la vremea aceea de către Liszt şi Chopin, Carol Miculi a lăsat în urma sa o pleiadă de discipoli, care au perpetuat tradiţiile muzicale ale romantismului chopinian atât în muzica vocală de cameră, cât şi în multe din piesele instrumentale.

Prima compoziţie (melodie) la versurile lui Vasile Alecsandri „Dulce Bucovină” îi aparţine lui Carol Miculi. De asemenea, Carol Miculi a compus o variantă a melodiei la „Hora Unirii”, pe versurile lui Vasile Alecsandri. Carol Miculi este acela care a compus o Mesă consacrată sfinţirii (târnosirii) Bisericii Catedrale Pogorârea Sfântului Duh din Cernăuţi, care a avut loc în vara anului 1864, în prezenţa şi cu participarea episcopului Eugenie Hacman. Toată intelectualitatea românească de atunci era prezentă la sărbătoarea inaugurării Catedralei, inclusiv fraţii Hurmuzachi. Pe lângă faptul că a pregătit pentru tipar arii din folclorul românesc, ca editor, bucovineanul Carol Miculi şi-a înveşnicit numele în istoria muzicii universale prin faptul că a pregătit pentru publicare şi a editat operele complete ale marelui maestru Frédéric Chopin, într-o primă ediţie critică, pe care a şi prefaţat-o. Edițiile sale ale compozițiilor lui Chopin au fost publicate pentru prima oară în America, în anul 1895. Pentru meritele sale artistice, el a fost decorat în 1880 cu Crucea de Cavaler al Ordinului Împăratul Francisc Josef I.

Pe compozitorul Carol Miculi îl lega o strânsă prietenie cu preotul Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian Porumbescu. Câteva veri la rând, muzicianul venea să se odihnească la Şipotele Sucevei din Bucovina, la invitaţia părintelui paroh Iraclie, aducând neapărat cu el şi pianul. Părintele Iraclie Porumbescu avea pe atunci parohia la Şipote. Acolo soarta a întretăiat drumurile celor doi muzicieni, unul dintre care a fost fondatorul (în 1858) şi directorul Conservatorului din Lemberg, compozitor şi pianist consacrat, iar celălalt, care avea să devină „un Strauss“ al operetei româneşti, avea doar şase ani la acea vreme. Este vorba despre Ciprian Porumbescu. Carol Miculi a fost primul care i-a observat talentul muzical înnăscut al lui Ciprian. Şi tot el a fost acela care l-a învăţat a citi notele muzicale. Micuţul Ciprian a învăţat a cânta şi la pian sub îndrumarea lui Carol Miculi. Carol Miculi s-a stins din viaţă la 21 mai 1897, la Lviv, unde îşi doarme somnul de veci în cimitirul central Lyciakov al oraşului.

20 10 IST 2

La 20 octombrie 1865 a murit Alexandru (Alecu) Donici, traducător şi fabulist, considerat de contemporani drept unul dintre cei mai de seamă literaţi ai epocii. El s-a născut în anul 1806, în localitatea Bezin, Orhei.  Mai multe surse dau ca dată a morţii lui Alexandru Donici ziua de 21 ianuarie 1865.

La 20 octombrie 1895 s-a născut lingvistul şi filologul Alexandru Rosetti, membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Suedeze de Științe. Alexandru Rosetti  (1895-1990) a fost istoric al limbii române, patron spiritual al școlii românești de lingvistică.

20 10 IST 4

La 20 octombrie 1917 începe Congresul Ostaşilor Moldovei, prezidat de Vasile Cijevschi, în cadrul căruia a fost proclamată autonomia Basarabiei Ţariste de Imperiul Rus și convocat organul suprem – Sfatul Ţării. Conferinţa a durat până in data de 25 octombrie. Vasile Cijevschi (1880-1931) a fost delegat în Sfatul Ţării de Congresul Ostaşilor Moldoveni cu mandat din 21noiembrie 1917 până la 27 noiembrie.

20 10 IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Добавить комментарий