La 25 mai 240 î.Hr. are loc prima documentare a trecerii la periheliu a cometei Halley. Cometa Halley este cea mai faimoasă dintre cometele periodice, putând fi văzută aproximativ la fiecare 75–76 de ani. Cometa a fost numită după astronomul englez Edmond Halley, care aplicând teoria gravitațională a lui Newton și luând în calcul efectele gravitaționale ale lui Jupiter și Saturn a reușit să stabilească data aproximativă a următoarei reîntoarceri a cometei. Din anul 240 î.Hr. și până în prezent, cometa a fost observată de aproximativ 30 de ori, următoarea sa apariție fiind pe 28 iulie 2061. Chiar dacă ultimele apariții ale cometei au fost dezamăgitoare, datorită poziției sale nefavorabile față de Soare și Terra, rămâne una dintre cele mai active și mai mari comete cunoscute.
La 25 mai 1411, la Roman, în ţinutul Vasluiului din Moldova, se încheie tratatul moldo-polon ce prevedea reînnoirea alianţei îndreptate împotriva Ungariei şi obligaţia pe care şi-o asumă Wladyslav al II-lea Jagelo faţă de Alexandru cel Bun al Moldovei de a restitui în doi ani restul sumei pe care o datora din timpul lui Petru I al Moldovei, în caz contrar de a ceda Pocuţia. Tratatul de la Roman se încadra în politica externă a lui Alexandru cel Bun al Moldovei care recunoştea suzeranitatea lui Wladyslav Jagello, şi care a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415, făgăduindu-i acestuia sfat şi ajutor împotriva oricărui duşman. Alexandru cel Bun s-a asigurat de sprijinul Poloniei în faţa oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă. Relaţiile moldo-polone s-au consolidat prin sprijinul acordat de Alexandru cel Bun armatelor lui Iagello în anul 1411, dar şi la asediul cetăţii Marienburg (1422).
La 25 mai 1827 românul Petrache Poenaru brevetează la Paris „condeiul portăreţ, alimentându-se însuşi cu cerneală”, precursorul stiloului de mai târziu. Personalitate de o rară predilecţie pentru diferite domenii, Petrache Poenaru este prezentat în lucrări enciclopedice drept „inventator, strălucit pedagog, ctitor al şcolii româneşti, luptător pentru dreptate socială şi naţională”. A făcut studii la Craiova, Bucureşti, Viena, Paris şi a participat la revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. A fost profesor de fizică şi matematică la Colegiul Sfântul Sava, unde funcţionează apoi şi ca director. Între anii 1833 şi 1847 este inspector şi director general al şcolilor din Ţara Românească. La numai 28 de ani, Petrache Poenaru brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris în 1827 (pe când era student) şi devine astfel deţinătorul primului brevet de invenţie obţinut de un român. Brevetul dat lui P. Poenaru pentru inventarea tocului rezervor se păstrează la Muzeul Naţional Cotroceni. Aceasta invenţie a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind astfel la crearea unui obiect utilizat şi astăzi de miliarde de oameni.
La 25 mai 1917, la Chișinău, în gubernia Basarabia, s-au desfășurat lucrările Congresului învăţătorilor moldoveni din Basarabia. La Congres, preotul si profesorul Alexei Mateevici a ţinut o cuvântare înflăcărată subliniind: „Ei bine, dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să daţi poporului idei adevărate, caci altfel întreg învăţământul e fără rost. Da, sântem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însa facem parte din marele trup al românismului aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia nu se numesc după locurile în care trăiesc, ci-şi zic români. Aşa trebuie să facem şi noi. Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel sântem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim că sântem români, strănepoţi de-ai romanilor şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor, şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă…”.
La 25 mai 1933 s-a născut Eugen Simion, critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în aprilie 2006. A debutat publicistic cu un articol despre „Caietele Eminescu” în revista „Tribuna” (1958). Din 1983 este redactor al revistei „Caiete critice”, revistă de critică și teorie literară, iar din 1990 director al publicației. În 1993 a devenit membru al Academiei Române. În anul 1998 a fost ales președinte al Academiei Române. În 2006 și-a încheiat mandatul de președinte al Academiei Române. În prezent este președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. A publicat peste 3.000 studii și articole în reviste de specialitate. Este coordonatorul Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004-2009, un proiect grandios, care a fost atacat însă de unii critici. Este președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com