Anul 106 î.e.n. S-a născut filosoful şi oratorul roman Marcus Tullius Cicero. Marcus Tullius Cicero a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om universal – homo universalis. Cicero a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca și Augustin. Printre lucrările sale cele mai importante se numără 58 de discursuri, lucrări retorice (fiind considerat unul dintre fondatorii oratoriei antice), tratate şi opere filosofice ca „Despre natura zeilor” şi „Despre supremul bine şi supremul rău”.
Anul 1472. Domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, a acordat un important privilegiu comercial negustorilor brașoveni – libertatea comercială deplină în întreaga țară a Moldovei și garantarea securității activității lor, pe teritoriul ţării. Documentul era un semn pregătitor al reconcilierii domnului moldovean cu Matia I Corvin, regele Ungariei.
Anul 1899. Într-un editorial din ziarul american „New York Times” este folosit pentru prima dată cuvântul „automobil”.
Anul 1919. În această zi trupele Armatei Roşii ocupă oraşul Harkiv şi instaurează puterea Guvernului sovietic provizoriu al Ucrainei. Acesta a fost începutul sfârşitului independenţei Republicii Populare Ucrainene. Istoria celei de-a doua veniri a bolşevicilor în Ucraina a început în vara anului 1918.
Anul 1956. Scriitorul Nicolae Balotă a fost arestat sub acuzaţia de a fi redactat şi multiplicat manifeste anticomuniste şi condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti (la data de 5 octombrie 1956) la 7 ani de închisoare corecţională. Nicolae Balotă (n. 26 ianuarie 1925, Cluj – d. 20 august 2014, Nice, Franţa) a fost un eseist, critic, istoric și teoretician literar român. Prima oară a fost arestat în 1948, pe când era proaspăt asistent, judecat și condamnat pentru deținere și răspândire de material subversiv descoperit în urma unei percheziții la domiciliu, care consta din cărțile de literatură, istorie, filosofie și politică din biblioteca proprie. Eliberat din închisoare în 1949, el este demis din funcția didactică de la universitate, ca fost deținut politic. După 5 ani de șomaj este din nou arestat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1956 din cauza scrierii unui memoriu cuprinzând un rechizitoriu al încălcării libertăților democratice și religioase de către regimul comunist. Urmează 7 ani de detenție la Jilava, Făgăraș, Gherla, Pitești, Dej, precum și doi ani de domiciliu obligatoriu la Lățești. Este eliberat în 1963 în schimbul unui acord de colaborare ca agent informator al Securității. După eliberare este redactor la revista „Familia” din Oradea, apoi cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București.
În 1979 devine profesor invitat al Universității „Ludwig-Maximilian” din München. Stabilit în Franța, în 1981, predă literatura comparată la Universitatea „François Rabelais” din Tours și la Universitatea din Le Mans. Concomitent, lucrează și la Radio „Europa Liberă”. Solicită și obține în 1987 azil politic în Franța. În 1990, devine cetățean francez. A revenit periodic în România, susținând cursuri de literatură comparată în calitate de profesor invitat la universitățile din Cluj și București. În 2003 Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj i-a conferit titlul de Doctor honoris causa. În ultimii ani ai vieţii a trăit la Nisa, în Franţa.
La 3 ianuarie în lume este comemorată cneaghina Olga. Sfânta Olga (născută între anii 890-925 la Pskov – decedată în 969 la Kiev) a fost regent al Rusiei Kievene în locul fiului ei Sviatoslav din 945 până în 960. Este cunoscută pentru eliminarea drevlenilor, tribul care i-a ucis soţul Igor din Kiev. Cu toate că nepotul ei, Volodymyr, a convertit întreaga naţiune la creştinism, datorită eforturilor sale de a răspândi creştinismul în Rusia Kieveană, Olga este venerată ca sfântă în Biserica Ortodoxă cu epitetul „Întocmai cu Apostolii”.
La 3 ianuarie este Ziua focului bengal – foc de artificii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com