Kievul și Washingtonul și-au coordonat  pozițiile înainte de Summit-ul NATO de la Vilnius

President Joe Biden speaks at the fourth virtual Major Economies Forum on energy and climate, Thursday, April 20, 2023, in the South Court Auditorium on the White House campus in Washington.(AP Photo/Patrick Semansky)

Președintele Ucrainei,  Volodymyr Zelenski, a avut o convorbire telefonică cu omologul său american, Joseph Biden. În special, politicienii au discutat despre continuarea sprijinului în domeniul apărării pentru Ucraina și despre poziții coordonate înaintea summit-ului NATO de la Vilnius. Șeful statului ucrainean a anunțat acest lucru pe canalul său Telegram, citat fiind de Audiovizualul public ucrainean. „Am vorbit cu Președintele SUA, Joseph Biden. O conversație pozitivă și inspirată. Am discutat despre desfășurarea ostilităților și procesele care au loc în Rusia. Lumea trebuie să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a restabili ordinea internațională”, a declarat el. Zelenski i-a mulțumit lui Biden pentru sprijinul său neclintit pentru Ucraina, în special pentru sistemele de apărare antiaeriană „Patriot”. „Este important să creștem în continuare capacitatea Ucrainei de a ne proteja cerul. În acest context, i-am mulțumit, de asemenea, pentru sprijinul coaliției de avioane de luptă”, a declarat Președintele Ucrainei.

Zelenski și Biden au discutat, de asemenea, despre extinderea în continuare a cooperării în domeniul apărării, cu accent pe armele cu rază lungă de acțiune. „Sunt recunoscător pentru disponibilitatea Statelor Unite și a poporului american de a sta umăr la umăr cu Ucraina până la eliberarea completă a tuturor teritoriilor noastre în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional”, a scris Volodymyr Zelenski.

Cei doi președinți și-au coordonat, de asemenea, pozițiile în ajunul summit-ului NATO de la Vilnius, au discutat despre continuarea lucrărilor privind punerea în aplicare a formulei de pace din Ucraina și despre pregătirile pentru Summit-ul Global pentru Pace.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

 

Добавить комментарий