„Să ard şi să renasc până la infinit”
Din frumosul său „sat cu noroc”, unde viaţa se scurgea domoală, aşa cum curge apa Nistrului pe şesul Moldovei, şi unde „La mama-acasă creşteau ghiocei/ Ca într-o poiană din pădure” şi „Îi aminteau de grădina din rai/ Bujorii cu petalele-n pară”, aşezat în istoricul şi pitorescul Ţinut al Hotinului, care făcea parte din mândra şi martira Basarabie, a pornit tânărul spre zări necunoscute până atunci, ca să soarbă cu nesaţ din izvorul cristalin, nesecat al ştiinţei. A pornit pe drumul destinului „cu urcuşuri şi hârtoape”, martori fiindu-i „când soarele, când luna”, dorind să fie „cu făcătorii de pace”. Încercat de „dorul ştiut de Ulise”, păşea cu versul în gând şi „raza din altare”, cu „poemul senin, cum sunt zorii”, şi „cuvintele din spaţiul firii”.
Au rămas locurile copilăriei şi adolescenţei sale, unde a văzut pentru prima dată lumina zilei şi de care e atât de greu să te desparţi, pline de un farmec nemaiîntâlnit, cu lumea lor de poveste şi legendă, „în Patria de dor”, unde „În lanul cu spice soarele răsare” şi „Semănătorul ales sfinţeşte glia”, fiindcă „Veacul menit cu apusuri şi zori/ Şi-a încheiat crugul”. O durere adâncă s-a răsucit în inima sa, fiind cuprins de nostalgia unui sentiment, care i-a dat de înţeles că ce a fost până atunci nu va mai fi niciodată. A luat cu el, „ca un osânfit al iubirii”, „întregul grai” şi chipul sfânt al mamei, „Cu ninsorile rămase-n plete”. Şi totuşi, o parte din fiinţa lui va dăinui acolo, în frumoasa câmpie dintre Prut şi Nistru.
Chiar din primul an de studii a demonstrat colegilor că nu va acţiona „cu cei din culise”, fiindcă purta în el, curat şi cinstit, „cuvântul prezent din Psaltire”, rostit „la masă” de „materna fire”, când „pasca împărţea” şi „casa întreagă radia” cu acea strălucire sacră de mare sărbătoare a învierii Mântuitorului şi când „îţi primeneşti deopotrivă viaţa cu trupul şi sufletul ei”. Purtând destinul „unui neam martir”, ştia de la consătenii săi despre fostul regim de groază din fioroasele temniţe staliniste, cu „lacăte grele şi cătuşe de fier”, unde „mocneau tăciunii foametei încleştate în sloiuri de gheaţă, în vâlvătăi de asupriri şi-n lanţuri de galere”, iar „printre zăbrele picura un colţ de stea şi amarnic sufla crivăţul peste întinsurile nemărginite ale Siberiei”. Atunci, în ţinutul mioritic triumfa „dreptatea bolşevică” cu „secera ateismului roşu”. S-a înscris în oastea studenţească a visătorilor de profesie, „ca-n nemiluita pară”, cercetând trecutul plin de glorie şi suferinţă al sfântului picior de plai, „Să ard şi să renasc până la infinit”.
Aşa spunea de fiecare dată, când, culegându-se din adâncul paginilor îngălbenite de vreme ale cărţilor vechi şi rare, aduse la cămin, relata cu însufleţire despre trecutul cetăţii Hotinului, care a stat de strajă timp de secole la hotarele mândrei Moldove, ocrotind Neamul şi Graiul matern, înfruntând toate vitregiile vecinilor. Încercând să ridice „măcar un fir de praf” din marea povară a cuvioşilor, scotea la lumina zilei istoria culturală a Basarabiei cu nume necunoscute până atunci, cărturari de marcă, proslăvind prin munca lor gloria ţinuturilor moldovene. Valoroasele informaţii, expuse de către Vasile Carlaşciuc, au devenit pentru visătorii de profesie o oglindă a adevărului, în care şi-a găsit contur ecoul vremurilor de odinioară, deschizând zări nebănuite până atunci a perspectivelor de ridicare pe scara vieţii prin cinstita activitate de slujire a idealurilor naţionale.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com