„LA FIECARE INTRARE ÎN TÂRNAUCA AM RIDICAT CÂTE O TROIȚĂ…”

30 3 F 6

Interviu cu starostele satului Târnauca, CT Herța, Ion PANTEA

–Stimate Ion Pantea, cu câțiva ani în urmă, până la formarea Comunității Teritoriale Herța, în componența căreia a intrat Târnauca, am fost aici într-o deplasare de serviciu. Atunci, împreună cu Dumneavoastră, primar al satului, am traversat localitatea dintr-un capăt în altul. Ne-am oprit în cătunul Hergheligeni și mi-ați spus că aici  a copilărit scriitorul Gheorghe Asachi.

–Târnauca este unul dintre cele mai mari sate din Comunitate, împreună cu Probotești se întinde pe o suprafață de șase mii hectare. Are mai multe cătune și, după cum presupunea regretatul nostru profesor Dumitru Aioanei, care s-a preocupat de istoria satului și a scris chiar o carte – „Chemarea vetrei strămoșești”, Gheorghe Asachi s-a născut nu la Herța, după cum se consideră, ci în casa bunelului său Grigore sau Nicolae Olteanu din Hergheligeni. Mama sa Elena era din Târnauca. În orice caz, aici viitorul mare cărturar din Moldova și-a petrecut primii ani de copilărie, apoi părinții l-au luat la Herța, unde a urmat școala primară. Casa bunelului lui Gheorghe Asachi s-a păstrat la Hergheligeni până în anul 1940.

30 3 F 7

–Așa scrie în monografia „Târnauca. Pagini de istorie” duhovnicul satului Vasile Molodianov, apărută de sub tipar în 2019. Românii de aici își iubesc istoria, neamul, limba și credința strămoșească. Atunci mi-ați arătat și câteva troițe de lemn, ridicate la drumurile de intrare în Târnauca. Le-ați ridicat împreună cu tatăl Dumneavoastră, Vasile Pantea, care este meșter.

–Este un frumos cadou pentru sat. Ele îi amintesc călătorului că localnicii sunt oameni cu credință în suflet și această credință îi îndeamnă la fapte bune. Iată, recent, în cătunul Pătrășceni a fost sfințită o nouă biserică. Ctitorul ei este întreprinzătorul Petru Gheorghiu. El are acolo o brutărie. După cum se vede, are grijă nu numai de pâinea cea de toate zilele, ci și de „pâinea cea  duhovnicească”. Pentru mine acest eveniment este semnificativ și prin faptul că exact atunci mi-am sărbătorit jubileul de cincizeci de ani și mă bucur că au fost alături de mine ambii părinți, care au peste optzeci de ani.

30 3 F 5

–Felicitările noastre și mulți ani înainte – ani frumoși și pașnici. Într-adevăr, evenimentul despre care mi-ați vorbit și a bucurat întregul sat, este cumva neobișnuit – ridicarea unei biserici pe timp de război. Dar, pe de altă parte, anume credința îi inspiră pe oameni să învingă răul, asigură triumful binelui. Aveți în sat și alți întreprinzători de succes?

– Să ne referim mai întâi la Petru Gheorghiu. După cum am spus, el are în cătunul Pătrășceni o brutărie, precum și un magazin de materiale de construcție. În această afacere participă întreaga lui familie. Domnul Petru a apelat și la programul guvernamental „eRobota”, scopul căruia este crearea noilor locuri de muncă. Pe subvenția primită și-a modernizat brutăria și a creat două locuri de muncă. Brutăria lui Petru Gheorghiu nu este unica în Târnauca. A doua brutărie este a lui Ion Ivașco. El, de asemenea, are un magazin, precum și un bar-restaurant. Proprietara celui de-al doilea magazin de materiale de construcție este Mariana Botezatu.

–Au cumpărători?

–În pofida faptului că vremurile sunt grele, în sate au rămas puțini tineri, care și sunt principalii clienți ai magazinelor de materiale de construcție, marfa propusă se bucură de căutare. E greu, sunt lipsuri, dar viața merge înainte. De regulă, de construcție se preocupă părinții celor plecați peste hotare. Cei care lucrează peste hotare trimit bani acasă și părinții lor îi folosesc în construcții. Oamenii noștri trăiesc cu speranța că neapărat se vor întoarce la baștină.

–Terenurile arabile asigură partea leului în bugetul local. Cine lucrează ogoarele din Târnauca și Probotești?

– Localnicii, cei care dispun de tehnică agricolă. În total ambele sate au circa 6 mii hectare de terenuri arabile. Fermieri care arendează mari suprafețe de pământ nu sunt. O gospodărie pomicolă din alt raion arendează la noi 200 hectare, pe care a sădit o livadă. Pentru noi este important să fie îngrijită fiecare palmă de pământ arabil.

27 3 MB 1

***

Am hotărât să închei acest interviu cu un mesaj spiritual,  invitându-l la discuție pe întreprinzătorul din Târnauca,  Petru Gheorghiu.

–A ridica o biserică în cătunul nostru Pătrășceni a fost un vis al meu mai de demult, îmi mărturisește domnul Petru Gheorghiu. Ctitor al bisericii sunt eu, dar m-au ajutat oamenii. Înainte de aceasta am ridicat în sat două capele. Construcția bisericii a durat 2 ani și cinci luni, piatra de temelie fiind sfințită la 7 octombrie 2021, deci cu câteva luni înainte de începerea războiului. Și, iată, la 9 martie anul acesta, a fost sfințit întregul locaș de închinare. Noua biserică are hramul Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Pe timpuri am fost la Suceava și m-am închinat moaștelor acestui sfânt al Bisericii Ortodoxe. În noua biserică, construită din lemn, serviciul divin este oficiat de părintele Mihai Bordianu din satul nostru.

Locuitorii Târnaucăi își proslăvesc satul prin ridicarea de troițe, capele și a unui locaș de închinare. Ei confirmă spusele unui vrednic fiu al satului, Ioan Țârdea: „Așa s-a întocmit cu timpul/ Sub bolta cerului albastră/ O așezare de poveste:/ Aceasta e Târnauca noastră”.

27 3 MB 2

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий