El s-a născut pentru a munci pe ogorul strămoşesc, lăsat de bunul său părinte. A venit în această lume într-o dimineaţă de vară a anului 1914, an zbuciumat în istoria ţinutului. A văzut primul răsărit de soare în Tărăşeni, localitate veche din Bucovina, cu frumoase tradiţii şi cu oameni harnici. Ion al lui Nicolae Şotropa a obţinut studii medii incomplete. Prin stăruinţă şi răbdare şi-a ridicat o temeinică gospodărie în localitatea natală. N-a căzut pe placul „eliberatorilor” acest ţăran înstărit şi, la 13 mai 1941, este acuzat de „activitate trădătoare”. Fiind transferat în regiunea Sverdlovsk, va fi supus chinurilor grele din partea acelora, care „înjurau Carpaţii”, când munţii „ning şi plâng româneşte”. În ziua de 18 iunie 1942 s-a oprit istovita lui inimă. „E Nistru-n lacrimi grele/ Şi Prutul plin de jele”.
Alt bucovinean a văzut lumina zilei în satul Ciudei, la 1894. A obţinut şi acest român, ager la minte, studii medii incomplete. În primăvara lui 1940, Vasile al lui Gheorghe Cucereanu s-a adâncit în interiorul Ţării sale scumpe, pentru a-i ajuta pe fraţii din Oltenia la lucrările de însămânţare a terenurilor agricole. Când hoardele bolşevice intrau pe meleagurile voievodale, ţăranul aduna în hambarele Patriei o frumoasă recoltă de grâu. Nu ştia despre jalea instaurată pe plaiurile bucovinene. Când a luat sfârşit secerişul şi truda plugarului de luni de zile s-a încununat cu o răsplată meritată, s-a îndreptat spre locurile natale, unde-l aşteptau cei scumpi şi dragi. N-a avut norocul să ajungă acasă. În calea lui au apărut staliniştii. I-au ferecat mâinile şi picioarele în lanţuri, întemniţându-l, pe data de 31 august 1940, în bezna grea a închisorilor comuniste. A rezistat românul 21 de luni, până la 18 iunie 1942. Atunci, în acei noapte de vară, cu lună plină, peste lacrimile lui grele din inimă tremurau stelele albastre ale cerului.
Alexei al lui Alexandru Ciocanu s-a născut la 1881, în orăşelul Lipcani din Basarabia. A obţinut studii superioare, ocupându-se cu prelucrarea moşiei sale din nordul înstrăinat al Moldovei. În ziua de 13 aprilie 1941, românul este arestat de către reprezentanţii autorităţilor staliniste şi dus în Nordul îndepărtat al fostei Uniuni Sovietice. În Republica Komi a Federaţiei Ruse, unde „mocneau tăciunii foametei încleştate în sloiuri de gheaţă”, au rămas osemintele basarabeanului. A murit la 19 iunie 1942, în temniţa împietrită, nimicit de „irozii roşii” ai stalinismului. După 11 luni, când românul se afla în împărăţia Domnului, în mijlocul străbunilor, şi sufletul lui ardea ca un „candelabru pe cer”, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, la 28 aprilie 1943, îl condamnă la 8 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională.
În aceeaşi zi de 19 iunie, în lagărul morţii din Sverdlovsk, „bătută în cuie pe Crucea Mântuitorului”, a închis ochii pentru totdeauna ţăranca Antiniţa a lui Gheorghe Berciuc, neştiutoare de carte. Ea a apărut în Valea Prutului, într-un sat cu lunci de mândre sălcii plângătoare, în care îşi făureau cuiburi păsările venite de la capătul lumii şi, „în zvon de ciocârlie”, plugarii ieşeau la arat pământul, scriind „Povestea milenară pe umedul ogor”. S-a născut în localitatea Lunca din Ţinutul pitoresc al Herţei, la 1890. Dictatura stalinistă, instaurată pe meleagurile străbune la finele lunii iunie 1940, a constituit pentru băştinaşii acestui picior de plai lacrimi şi durere. Românca a hotărât să treacă în Patria-mamă şi să scape de teroarea bolşevică. Este reţinută de către grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, fiind întemniţată „în vâlvătăi de asupriri şi-n lanţuri de galere”. Soţul ei, Nicolae al lui Dumitru Berciuc, născut la 1897, conform hotărârii din 10 iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat, va fi deportat în Siberia, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei”.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.liberti.com