Ţăranul Ion al lui Zaharie Moloci a văzut pentru prima dată lumina zilei la 1872, în oraşul Siret din România. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în localitatea Iurcăuţi (Iurkivţi) din actuala regiune Cernăuţi. Înspăimântat de teroarea roşie instaurată pe meleagurile bucovinene de către dictatura stalinistă, în ziua de 26 septembrie 1940 se îndreaptă spre hotarul instalat de sovietici, dorind să ajungă la locul tinereţii sale. Nimereşte în mâinile grănicerilor comunişti, fiind aruncat în beciurile pline de groază ale închisorii cernăuţene. După interogatorii feroce, care au durat circa 9 luni, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, pe data de 5 iunie 1941, îl condamnă la 5 ani de detenţie „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”. Este transferat în blestemata regiune Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde va trece în lumea celor drepţi la 2 martie 1942, când primăvara a coborât pe întinsurile nesfârşite ale fostei Uniuni Sovietice. Soţia sa, Elena, născută la 1876, în aceeaşi localitate românească, a fost arestată tot în aceeaşi zi de toamnă a neuitatului an 1940. Fiind dusă şi ea în Siberia, împreună cu scumpul ei soţ, se stinge din viaţă pe data de 14 decembrie 1941. Ambii au murit într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională. Lanţurile nedreptăţii au suspinat împreună cu ei până la ultima lor clipă.
Pe data de 11 iunie 1941, „troika operativă” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea ţărăncii Victoria a lui Vasile Frătăucean, născută la 1893, în satul Cupca din Bucovina, fiind acuzată de faptul că „era rudă cu un element care prezintă un pericol social”. Împreună cu mama, apucă drumul suferinţelor copiii: Mircea, născut la 1920; Constanţia, născută la 1922; Radu, născut la 1926. În regiunea Aktiubinsk a Kazahstanului, în ziua de 8 februarie 1942, a închis ochii pentru totdeauna fiul Mircea. Peste o lună, la 3 martie, acelaşi an, a trecut la cele veşnice scumpa lor mamă. Au rămas cu inimile sfâşiate de durere, în blestematele stepe kazahe, pustii şi fără de sfârşit, Constanţia şi Radu, doi români, să-şi ducă marile lor chinuri.
Ţăranul Gheorghe al lui Simion Adumitroaie, care a venit pe lume la 1911, în localitatea Sinăuţi din Ţinutul Herţei, este arestat de reprezentanţii organelor represive ale regimului totalitar sovietic în ziua de 27 decembrie 1940. Întemniţat în închisoarea din Cernăuţi, va fi supus metodelor staliniste de tortură timp de 14 luni. Pe data de 4 martie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 8 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Foamea, setea, frigul, tortura şi bolile vor fi însoţitoarele românului în acest imperiu al răului şi crimei.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com