Ministrul Grynevyci are planuri măreţe pentru şcolile minorităţilor etnice

dss-752x440

În şcolile minorităţilor etnice va creşte volumul orelor de predare în limba ucraineană. Anunţul a fost făcut de către ministrul învăţământului din Ucraina, Lilia Grynevyci.

„Actualmente Ministerul învăţă­mântului planifică creşterea numărului de ore cu predarea în limba ucraineană în şcolile minorităţilor naţionale”, a spus ministrul la o întâlnire cu ambasadorul Bulgariei în Ucraina Krasimir Nedelcev Mincev, scrie InterfaxUcraina.

Ucraina are deja o astfel de experienţă pozitivă. „Avem o experienţă foarte pozitivă în elaborarea programelor speciale pentru minoritatea bulgară din regiunea Odesa unde o parte din disciplinele şcolare sunt studiate în limba ucraineană, iar restul în limba bulgară. Vom introduce acest model în toate şcolile minorităţilor etnice”, a rezumat ministrul L. Grynevyci. Oficiali din cadrul Ministerului învăţă­mântului consideră că absolvenţii şcolilor cu predarea în limbile minoritare au un grad redus de cunoaştere a limbii ucrainene, iar măsurile anunţate vor spori şansele de a urma o instituţie de învăţământ superior şi de a se integra în societatea ucraineană.

La începutul anului curent Ministerul învăţământului din Ucraina a înaintat spre discuţie un nou proiect de lege prin care limba şi literatura română ca disciplină de învăţământ în clasele a 10-a şi a 11-a în şcolile cu predarea în limba română vor înceta să mai fie obiect de bază. Pentru studierea limbii române erau prevăzute doar 3 ore, iar literatura română, care este studiată integrat cu cea universală, lipsea cu desăvârşire. Intenţia ministerului a stârnit indignare în rândul comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi. Îngrijoraţi de modificările propuse mai multe instituţii de învăţământ din regiune, precum şi unele societăţi naţional-culturale ale românilor, au trimis o scrisoare de protest Preşedintelui ţării, Premierului, ministrului învăţă­mântului şi Reprezentanţei UE în Ucraina, prin care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la eliminarea limbii şi literaturii române din clasele superioare.

Добавить комментарий