Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, participă la cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene, găzduit de Republica Moldova, comunică RBC-Ucraina, cu referire la declarația Președintelui pe Telegram. „Astăzi lucrăm în Moldova. Participarea la summit-ul Comunității Politice Europene. Multe întâlniri bilaterale. Dezvoltăm o coaliție de avioane de vânătoare și propunem o coaliție de „Patriot». UE, NATO, formula păcii. Toate pentru apărarea viitorului nostru”, se spune în mesaj.
La summit-ul din Moldova participă 50 de președinți, prim-miniștri și oficiali europeni de rang înalt. Președintele Consiliului European, Charles Michel, Președintele francez, Emmanuel Macron, și Cancelarul german, Olaf Scholz, se numără printre oficialii europeni de vârf care participă la summit. Summit-ul are loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, la aproximativ 35 de kilometri de Chișinău.
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, înainte de începerea summit-ului Comunității Politice Europene de la Chișinău, le-a declarat jurnaliștilor că data concretă a summit-ului internațional consacrat formulei de pace, propusă de Ucraina, încă nu a fost stabilită. „În ceea ce privește formula de pace, suntem acum în stadiul în care vom organiza un astfel de summit. Desfășurarea lui depinde de unele aspecte. Desigur, ne dorim să participe la el cât mai multe țări. De aceea, data încă nu a fost hotărâtă”, a accentuat Zelenski, citat de Ukrinform.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că Ucraina asigură astăzi securitatea țării sale și a subliniat că Moldova susține formula de pace în viziunea ucraineană. Ea a spus acest lucru înainte de începerea summit-ului Comunității Politice Europene de la Chișinău. „Ucraina asigură astăzi securitatea Moldovei și suntem foarte recunoscători pentru asta. Moldova respectă suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei și a granițelor sale recunoscute internațional. Moldova susține formula de pace propusă de dumneavoastră, domnule Președinte și, bineînțeles, susținem inițiativa creării unui tribunal internațional special care să analizeze cazurile celor care comit crime de agresiune în Ucraina”, a subliniat ea.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com