Natalia Malovaniuk — locuitoarea satului Bobeşti, raionul Storojineţ, a trecut prin patru guverne şi a supravieţuit cele două războaie mondiale. Bătrâna are 3 fiice, 9 nepoţi, 14 strănepoţi şi 2 stră-strănepoţi.
Centenara Natalia s-a născut într-o familie numeroasă.
– Am trăit în sărăcie. Tăticul meu a murit la vârsta de 40 de ani şi mama a fost nevoită să îngrijească de noi, cinci copii, singură, – oftează bătrâna.
– Timp de trei ani am învăţat la şcoala românească, ştiu să scriu, să citesc şi să vorbesc româneşte. Când am împlinit 13 ani, am plecat să muncesc pentru câţiva bănuţi la boierii şi învăţătorii din sat. Uneori dormeam ca un câine, ba pe pământul gol, ba sub mese, sau pe lângă vatră. Am muncit pentru străini până la 21 de ani, apoi m-am căsătorit cu un flăcău din localitate. Nicicând nu m-am certat cu soţul meu, deşi uneori, chiar era necesar.
Am dat viaţă la patru fiice, însă una a murit devreme. Pe fiica cea dintâi am născut-o în prag, a doua – pe drum, a treia – în grădina cu cânepă, numai pe Eufrosina, fiica cea mai mică, am născut-o în dispensarul sătesc, – râde bătrâna.
– De când trăiesc pe acest pământ la medici niciodată nu m-am adresat, nu am fost injectată şi nici pastile nu am luat, pentru că mereu mă simţeam sănătoasă.
Am avut un caz în viaţa mea când am căzut jos şi mi-am sclintit mâna. M-au dus urgent la spital, iar acolo doctorii mă întreabă unde e buletinul medical. Le-am spus că n-am nici un buletin, pentru că n-am avut nevoie de medic.
Bunicii îi place să consume alimentele tradiţionale, sănătoase (usturoi şi ceapă). Niciodată nu sa plâns de dureri. Când a fost întrebată care e secretul longevităţii, bătrânica a dat din mâini şi a spus:
– N-am nici un secret. De la Dumnezeu n-am cumpărat nici un an, El singur mi-a dat, aşa că trăiesc cum pot. Am fost şi la Biserică, m-am rugat.
– Probabil, secretul longevităţii constă în aceea, că bunica este foarte veselă. Când o vizităm, avem impresia că suntem la un spectacol de comedie. Iar uneori de atata veselie chiar ne dor obrajii – spune nepoata Eugenia. Nu-mi amintesc ca bunica mea vreodată să fi fost supărată, şi nici n-am văzut-o să plângă.
Sergiu BARBUŢA
Sursa molbuk.ua