Cu toate acestea, inamicul poate încă amenința populația civilă și infrastructura critică a Ucrainei cu atacuri masive, comunică RBK-Ucraina, cu referire la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
Analiştii au amintit că ministrul Apărării al Ucrainei, Oleksii Reznikov, a publicat la 6 ianuarie un grafic informativ, care indica că armata rusă a cheltuit aproximativ 81% din stocul său de rachete strategice şi 19% din stocul de rachete tactice. În raportul ISW se mai subliniază că de la începutul invaziei din 24 februarie, Rusia a produs mult mai puține rachete strategice în comparație cu stocul său de dinainte de război. Aceasta înseamnă că statul agresor nu și-a mobilizat industria militară. „O țară sporeşte de obicei producția de rachete și alte sisteme de arme și muniții înainte de a începe un război mare și, de obicei, își pune industria militară pe picior de război după începerea ostilităților. Rusia n-a făcut nici una, nici alta”, au remarcat experții.
Institutul pentru Studierea Războiului a explicat că eșecul dictatorului Vladimir Putin de a mobiliza industria pentru a sprijini efortul militar împotriva Ucrainei este rezultatul temerilor că alte perturbări economice vor provoca și mai multă nemulțumire internă în Federația Rusă. „Nivelul actual de epuizare a sistemelor de rachete strategice militare rusești poate limita frecvența și amploarea viitoarelor lovituri masive cu rachete asupra Ucrainei. Cu toate acestea, ocupanții vor continua campania de bombardamente la scară largă, amenințând populația civilă și infrastructura critică”, au adăugat analiştii. ISW a constatat: Rusia continuă să folosească religia ca armă pentru operațiunile de informare și de discreditare a Ucrainei, ocupanții își epuizează arsenalul de rachete și stocurile de drone de fabricaţie iraniană, dar, probabil, că vor continua să amenințe infrastructura ucraineană pe termen scurt, oficialii ucraineni și europeni continuă să avertizeze că Rusia se pregătește pentru un nou val de mobilizare, ocupanții continuă să ducă copii ucraineni pe teritoriul Federației Ruse sub pretextul reabilitării lor.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com