La 13 decembrie 1595 a avut loc lupta de la Areni. Ștefan Răzvan, domnitor care a condus Moldova din aprilie până în august 1595, a participat, alături de Mihai Viteazul și Sigismund Báthory, principele Transilvaniei, la campania anti-otomană din toamna anului 1595 din Ţara Românească, în fruntea unui grup de 1500 de lăncieri, care formau centrul armatei creştine. A fost una din puținele figuri ale istoriei românilor cu origini țigăneşti, fiind fiul unui țigan musulman care venise în Moldova din Imperiul Otoman și al unei femei moldovence, care a servit se pare în armata regelui Henric al IV-lea al Franței, apoi în armata poloneză. Înainte de a accede la tronul Moldovei avea titlul de hatman în armata lui Sigismund Báthory. În bătălia de la Areni, pe 13 decembrie 1595, este prins de oamenii lui Ieremia Movilă și ucis prin tragere în ţeapă.
La 13 decembrie 1693 a murit Mitropolitul Dosoftei (Dimitrie Barilă), mitropolit al Moldovei, cărturar, poet şi traducător. Cunoscător al limbilor elină, latină, slavonă, poloneză şi ucraineană, este acela care a tradus în româneşte „Psaltirea pre versuri tocmită”, prima operă în versuri tipărită în româneşte. În anul 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt. Mitropolitul Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava, primind la botez numele Dimitrie. A studiat pentru început acasă, apoi la Iaşi, la Colegiul de la Trei Ierarhi, înfiinţat în timpul domnitorului Vasile Lupu. De aici se îndreaptă spre Lvov, unde va studia la Şcoala Frăţiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”. Aici a învăţat limbile greacă, latină, slavonă bisericească şi polonă, devenind unul dintre poligloţii vremii. În anul 1649 s-a călugărit la Mănăstirea Probota, primind numele Dosoftei. În anul 1658 a fost ales şi hirotonit episcop de Huşi, apoi episcop la Roman, iar în 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei. Toată viaţa mitropolitului a fost o trudă neîncetată pusă în slujba poporului şi a limbii româneşti. În vremea mitropolitului slujbele se ţineau fie în greceşte, fie în slavoneşte, limbi pe care poporul nu le mai înţelegea. Astfel, marea sa grija era ca poporul să înţeleagă ceea ce se slujeşte în biserică: „să-nţaleagă tot spasenia lui Dumnedzau cu întreg înţeles”. Mitropolitul Dosoftei a fost unul dintre cei mai mari cărturari români din secolul al XVII-lea, fiind cunoscut ca primul poet naţional, primul traducător în limba româna al cărţilor de slujbă religioasă, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător în româneşte al unor cărţi din literatura dramatică şi istorică universală, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii.
Mai este cunoscut drept o personalitate a vieţii culturale şi spirituale româneşti şi pentru traducerile sale din literatura patristică şi pentru contribuţia sa la formarea limbii literare româneşti. În 1686, în urma campaniei de retragere din Moldova, soldaţii polonezi au luat cu ei ca ostatic şi pe mitropolitul Dosoftei. Rămâne în exil până la sfârşitul vieţii. A trecut la cele veşnice pe 13 decembrie 1693. A fost înmormântat la Biserica „Naşterea Domnului” din Zolkiew (Ucraina). Canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei a fost aprobată de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a avut loc în data de 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitană din Iaşi.
La 13 decembrie 1797 s-a născut Christian Johann Heinrich Heine (numele la naștere Harry Heine), poet şi prozator german. Harry Heine (1797-1856) a fost unul dintre cei mai semnificativi poeți germani și reprezentant de seamă al liricii romantice universale. Lirica sa reflexivă este marcată de o originală subiectivitate, fiind subordonată deopotrivă fanteziei și reveriei romantice, dar și înclinației către ironie, autoparodie și umor. A exercitat o puternică influență asupra literaturii germane. Heine este cel mai bine cunoscut pentru poezia lirică, din care o bună parte (mai ales lucrările de tinerețe) a fost pusă pe muzică de compozitori de lieduri dintre care cel mai reprezentativ a fost Robert Schumann.
La 13 decembrie 1877 s-a născut compozitorul, dirijorul de cor, pedagogul şi folcloristul ucrainean, Mykola Leontovyci. Mykola Leontovyci (1877-1921) a prelucrat circa 150 de cântece populare ucrainene, inclusiv renumita „Urătură” („Şcvedryk”).
La 13 decembrie 1983 a încetat din viaţă, la vârsta de numai 50 de ani, poetul român Nichita Stănescu, laureat al Premiului Herder, membru post-mortem al Academiei Române. Nichita Stănescu (Nichita Hristea Stănescu) s-a născut la 31 martie 1933, în oraşul Ploieşti. Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Poetul scria: „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot considera altfel decât iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pământ și de piatră și încă odată este numele patriei de pământ și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește”.
Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970. El a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici („O viziune a sentimentelor”, „Necuvintele”, „Epica magna”).
Cu trei ani înainte de a se stinge din viaţă Nichita Stănescu a fost propus de Academia suedeză, candidat la premiul Nobel pentru literatură. Un traducător al poeziei lui Nichita Stănescu, Sean Cotter, remarcă: „Stănescu a mărturisit că nu știa „nici o limbă străină”, pentru a adăuga apoi cu orgoliu că știa limba română „de șapte ori mai mult” și limba poeziei „de douăzeci de ori mai mult”. Ar fi o mare eroare să limităm zborul natural al operei lui Nichita Stănescu, care este în mod intens și afectuos românească, și, în același timp, își ia zborul și merge mult mai departe de tradiția strict românească. Tocmai din această cauză a fost tradus în multe limbi, atât limbi de amplă circulație precum spaniola și engleza, cât și limbi de mai restrânsă circulație precum catalana, suedeza sau italiana. În limba ucraineană unele poezii de Nichita Stănescu au fost traduse de scriitorul ucrainean din Maramureş, Pavlo Romaniuk. Mai mulți poeți complet străini României și tradiției românești l-au adoptat pe Nichita Stănescu drept referent de căpătâi.
La 31 martie 1983, la împlinirea a 50 de ani de viaţă, poetului Nichita Stănescu i se organizează o sărbătorire naţională, şi în acelaşi an îi apare volumul „Strigarea numelui”, la Editura „Facla”. La 12 decembrie poetul suferă o criză puternică de ficat. Este dus la Spitalul Fundeni, însă a doua zi, pe 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu trece la cele veşnice, la doar 50 de ani. Ultimele lui cuvinte au fost: „Respir, doctore, respir”. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu, în apropiere de mormântul lui Mihai Eminescu.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com