La 2 noiembrie 1639 domnul Munteniei, Matei Basarab, a fost mazilit de sultan în urma intrigilor domnului moldovean Vasile Lupu, sprijinit şi de marele vizir otoman. Vasile Lupu a uneltit împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei acestuia. În 1639, Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan şi a intrat pentru a doua oară în Muntenia cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești”, deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni. Avem de la Vasile Lupu și un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei și Țării Românești, care ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859. Oastea lui Vasile Lupu a intrat în Muntenia în 1637, arzând și jefuind până la Râmnic. Matei Basarab, ajutat și de oștile voievodului transilvănean Gheorghe Racoczi, aflate sub comanda lui Ioan Kemeny, l-a învins la Teleajen și l-a scos din țară.
În ziua de 2 noiembrie a anului 1708 a avut loc „măcelul de la Baturin”, când trupele ruse sub conducerea lui Aleksandr Menşikov au ocupat capitala hătmănească Baturin şi au ruinat-o. În timpul Războiului Nordic, hatmanul Ucrainei, Ivan Mazepa, a trecut de partea regelui suedez, Carol al XII-lea. Pornind în întâmpinarea armatei suedeze, Ivan Mazepa a lăsat pentru apărarea oraşului Baturin circa 8 mii de cazaci. Aflând despre fapta lui Ivan Mazepa, ţarul moscovit, Petru I, i-a ordonat comandantului armatei ruse, Aleksandr Menşikov, să şteargă de pe faţa pământului oraşul Baturin. Cazacii s-au apărat eroic, trupele ruse au pătruns în oraş numai datorită unei trădări. Au fost măcelăriți 15 mii de locuitori ai oraşului.
La 2 noiembrie 1784 izbucneşte marea răscoală a ţăranilor iobagi din Transilvania condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. Ţăranii iobagi răsculaţi se îndreaptă spre Criscior, unde sunt curţile nobiliare, şi ucid 17 persoane. De aici o parte din răsculaţi se îndreaptă spre Mihăileni, iar alta spre Brad.
La 2 noiembrie 1816 a încetat din viaţă Gheorghe Șincai, istoric, filolog, poet român, reprezentant al Școlii Ardelene. Gheorghe Șincai (1754-1816) a adus o contribuţie fundamentală în acţiunea de răspândire a culturii române în mediul rural din Transilvania şi a elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tipărită a limbii române: „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” (Viena, 1780).
La 2 noiembrie 1854, la Bucureşti a încetat din viaţă Anton Pann (Antonie Panteleon Petroveanu), poet, folclorist şi compozitor, autorul culegerii de proverbe „Povestea vorbii” şi al muzicii actualului Imn naţional al României. În poemul său „Epigonii”, Mihai Eminescu l-a supranumit pe Anton Pann „fiul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”. Data naşterii lui Anton Pann este incertă – în perioada anilor 1796-1798, la Sliven, localitate din Imperiul Otoman, astăzi – în Bulgaria. Este de origine bulgară sau aromână. Tatăl său, de meserie căldărar, moare devreme, în 1806, lăsând în urmă o văduvă și trei orfani. În aceste condiții grele, văduva Tomaida împreună cu cei trei băieți, trece în Basarabia și se stabilește la Chişinău. Aici viitorul poet şi compozitor figurează sub numele de Antonie Pantelimonovici Petrov, învață limba rusă și își fixează vocația de psalt. În iarna anului 1812 pleacă împreună cu mama sa la Bucureşti.
În 1819 scaunul arhieresc din Bucureşti e ocupat de Dionisie Lupu, om luminat care inițiază o adevărată campanie de „autohtonizare” a vieții eclesiastice. Astfel, în 1820, la numai 23 de ani, Anton Pann este numit de Prea Sfințitul Dionisie Mitropolitul în comisia pentru traducerea cântărilor bisericești din grecește în românește, dovadă că devenise un nume cunoscut în viața muzicii bisericești a epocii. În activitatea sa de la Episcopie, Anton Pann a avut ca scop principal românizarea și modernizarea muzicii bisericești, dovadă fiind manuscrisele redactate, constând în cântări specifice cultului ortodox.
Anton Pann a fost un pasionat colecționar de muzică românească, care a notat creații din repertoriul muzicienilor din perioada fanariotă. El a tipărit mai târziu unele din cele mai vechi piese muzicale de curte și cântece de lume inspirate din melosul bizantin şi otoman. Acest lucru a fost însoțit de interesul său în alte tradiții muzicale: în practica sa bisericească, el a tradus și compus în tradiția imnologiei bizantine și a fost printre primii din generația sa care a folosit terminologia muzicală vestică. Anton Pann a fost și un interpret iscusit la cobză, lăută, chitară și la pianoforte, cântând în diverse momente, alături de tinerii boieri.
Anton Pann a fost cel care a pus pe muzică versurile poeziei „Un răsunet”, scrisă de Andrei Mureşanu în 1842, devenind viitorul Imn de stat al României, „Deşteaptă-te, române!”.
Anton Pann a decedat la 2 noiembrie 1854 şi este înmormântat la Biserica Sfântul Stelian (Lucaci) din Bucureşti, din apropierea casei sale.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com