La 24 decembrie 1524 a decedat Vasco da Gama, conte de Vidigueira, explorator portughez din perioada Marilor descoperiri, care a descoperit calea maritimă dintre Europa și India. Vasco da Gama (1469-1524) pornește la 8 iulie 1497 din portul Restelo Lisabona la bordul corabiei Nau S. Gabriel (120 t), iar fratele său Paulo da Gama la bordul lui S. Rafael însoțite de corăbiile Bérrio, Santa Fé (100 t) sub comanda căpitanului Nicolao Coelho. Echipajul flotei însuma 150 -170 de oameni, sub comanda celor mai buni căpitani și cârmaci din Portugalia cu experiență de navigare pe Oceanul Pacific. Vasco da Gama navighează spre vest pe Atlantic, mai departe de coasta africană profitând de un vânt (Pasat) mai puternic. La 4 noiembrie ajunge în golful S. Elena (Sankt-Helena) pe coasta de vest africană, făcând un ocol larg la depășirea „Capului Bunei Speranțe” și ajungând la 25 noiembrie „Moselbai”. Ajunge pe coasta răsăriteană a Africii atingând la 7 aprilie 1498 în Mombasa, unde negustorii arabi caută să împiedice continuarea expediției. Mai departe navighează de-a lungul coastei răsăritene a Africii ajungând în orașul Malindi, unul dintre orașele concurente Mombasei. Sultanul orașului îi pune la dispoziție un navigator cunoscător al rutei spre India. La data de 20 mai 1498 ajung corăbiile lui „da Gama” în apropiere de Calicut pe coasta Malabar. Pentru prima oară ajunge o corabie europeană pe coasta Indiei pe calea maritimă și înconjurarea Africii. Vasco da Gama încheie un acord comercial cu Samorim ce domnește în Calicut și se reîntoarce la 8 octombrie încărcat cu mirodenii. Prima navă din flota sa sub comanda lui Nicolao Coelho ajunge înapoi în patrie la 10 iulie 1499, Vasco da Gama numai la 9 septembrie, întârzierea se datorează morții fratelui său pe Insulele Azore. În 1502 este denumit de rege ca „Amiral al Mărilor Indiei”, aceasta fiind o replica portugheză la numirea lui Cristofor Columb ca „Amiral al mărilor și oceanelor” de curtea regală spaniolă.
La 24 decembrie 1798 s-a născut Adam Bernard Mickiewicz, poet și scriitor polonez, luptător pentru independența și reîntregirea patriei natale. Este considerat unul dintre cei mai buni poeți romantici polonezi din secolul al XIX-lea. Adam Mickiewicz (1798-1855) publică primele volume de poezie îi apar în perioada 1822-1823. Cea mai valoroasă creație a sa este poemul „Pan Tadeusz”, dedicat Poloniei, pe care îl termină în 1832, pe când se afla la Paris.
Situația politică din Polonia secolului al XIX-lea este reflectată adesea în literatură, care, odată cu a treia împărțire a uniunii statale polono-lituaniene, capătă avânt, fiind marcată de un profund patriotism, mai ales între 1830-1850. Edward Henry Lewinski Corwin caracterizează opera lui Mickiewicz ca fiind prometeică, care „sensibilizează nu doar inimile poloneze”, la fel ca și alți barzi ai Poloniei precum Zygmunt Krasiński și Juliusz Słowacki, iar George Brandes afirma că poeziile lui Mickiewicz sunt „mai sănătoase” decât cele ale lui Byron, Shakespeare, Homer sau Goethe.
În tinerețe, poetul a fost influențat de folclorul local, orașul natal Navahrudak aparținând regiunii Hrodna din Belarus. După ce studiază la școala din Navahrudak, ajunge în cercurile literare ale Universității din Vilnius. În 1823 țarul ordonă desființarea societății secrete Filomații, iar Mickiewicz este arestat și exilat în Rusia.
În Crimeea compune celebrele sonete, iar în Franța, din cauza misticismului manifestat prin apropierea de ideile lui Towianski, este interzis. Decide să renunțe la această influență nefastă pe care Towianski o exercita asupra propriei identități și pleacă la Insanbul, unde iau naștere „Cărțile Pelerinilor”, considerate a fi „predicile lui Mickiewicz”. Apar „Konrad Wallenrod”, „Pan Tadeusz” și cea mai lungă poezie a sa, „Grażyna”, unde sunt descrise faptele de vitejie ale căpeteniilor militare lituaniene împotriva cavalerilor teutoni. Sursă de inspirație i-a fost Emilia Plater, o eroină a Revoluției din noiembrie 1830 ucisă în Lituania. Alte poezii cunoscute sunt „Farys”, cu tematică orientală, odele despre tinerețe ori cele dedicate lui Joachim Lelewel, inițiatorul mișcării de eliberare poloneze de sub ocupația rusă.
În ziua de 24 decembrie a anului 1897 Octavian Goga a debutat cu versuri în revista „Tribuna” din Sibiu. Primul volum, intitulat „Poezii”, a apărut în 1905. După acest debut editorial, devenit un adevărat eveniment literar, poetul a intrat tot mai mult în conștiința opiniei publice. Criticul literar Ion Dodu Bălan aprecia că volumul lui Goga „înseamnă începutul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc”, pentru că „nimeni n-a întrecut la noi vigoarea, puritatea și muzica limbii, bogăția colorilor, originalitatea ideilor, seninătatea concepțiilor, candoarea expresiilor și fondul sănătos național, ce se concentrează în aceste poezii”. Poeziile din acest volum sunt socotite „creațiuni geniale” și cei mai valoroși critici „înțeleg rosturile sociale, naționale și estetice ale acestei apariții în istoria liricii românești”.
La 24 decembrie 1911 a decedat Ioan Cavaler de Puşcariu, istoric și scriitor român, unul dintre animatorii vieții culturale a românilor transilvăneni, fondator al reprezentanței „Fundației Gojdu”. Ioan Cavaler de Puşcariu (1824-1911) a participat la Revoluția de la 1848 – 1849 din Transilvania şi apoi, din Ţara Românească. A fost membru de onoare al Societăţii Academice Române şi apoi membru titular al Academiei Române din 1900.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com