La 4 noiembrie 1465 a decedat Maria Oltea (circa 1405-1407 – 1465 ) cunoscută și sub numele de Doamna Oltea, mama lui Ștefan cel Mare. Nu se știe cu certitudine dacă a fost sau nu soția legiuita a domnitorului Moldovei, Bogdan al II-lea. Conform istoricilor, doamna Maria Oltea provenea dintr-o familie modestă. Documentele despre originile ei au ars într-un incendiu din 1472. Se speculează că provine din satul Olteni, atestat în sudul Moldovei, sau din Oltea (Oltenia). Este posibil ca moldoveanul de viță nobilă Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, să fi fost refugiat o perioada în Țara Românească, înainte de urcarea pe tron. Aici a întâlnit-o pe frumoasa Maria Oltea. Căsătoria lor nu a fost oficializată sau cel puțin nu a fost recunoscută. Maria Oltea mai fusese căsătorită anterior și a avut alți cinci copii, înainte de Ștefan.
A rămas văduvă de tânără. După ce Bogdan al II-lea, soțul ei, a fost omorât pe neașteptate la Reuseni (15 octombrie 1451). Maria Oltea a salvat viața lui Ștefan și a celorlalți copii și s-a refugiat în Transilvania. Probabil, fără ajutorul și sfaturile mamei sale, Ștefan cel Mare s-ar fi pierdut în istorie. N-ar fi revenit după șase ani în Moldova, să ocupe tronul cuvenit. A fost considerată de Spiru Haret „femeia care a dat neamului românesc pe cel mai mare fiu al său”.
Ion Neculce, în „O samă de cuvinte” și Dimitrie Cantemir în „Istoria Imperiului Otoman” au creionat pentru prima dată aportul ei la îmbărbătarea lui Ștefan după greaua înfrângere de la Valea Albă-Războieni (1476). Gheorghe Asachi în poezia „Ștefan cel Mare înaintea cetății Neamțu” și litografia „Muma lui Ștefan cel Mare” descrie cum Maria Oltea împiedică intrarea fiului său în Cetatea Neamț la 1484. Același eveniment este descris și de Dimitrie Bolintineanu în celebra poezie „Muma lui Ștefan cel Mare”, pusă pe note de către Alexandru Flechtenmacher. În lucrarea „Princeps Omni Laude Maior – O istorie a lui Ștefan cel Mare” istoricul Ștefan Gorovei scrie că „este foarte probabil că Oltea nu a fost soție legiuită a lui Bogdan al II-lea și, prin urmare, nici doamnă a Moldovei”. Doamna Maria Oltea fost înmormântată la Mănăstirea Probota, ridicată de Ștefan cel Mare lângă Reuseni, locul unde părintele său a fost decapitat. Pe piatra tombală stă scris: „Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ştefan Voievod, care a murit la anul 6973 [1465], noiembrie 4”. Din cauza originilor modeste sau a căsătoriei anterioare, pe piatra de mormânt nu a fost onorată cu titlu voievodal.
La 4 noiembrie 1783 este interpretată în premiera la Linz, în Austria Simfonia nr. 36 de W.A.Mozart. Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) a fost un compozitor austriac, unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice. Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menționat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter.
Source: Die Musik); Lebrecht Music Arts.
La 4 noiembrie 1903, la Bucureşti s-a născut compozitorul român Ion Vasilescu, autorul renumitului cântec „Ţărăncuţă, ţărăncuţă”. Ion Vasilescu a absolvit Liceul „Carol I” din Craiova, Conservatorul din Bucureşti şi Conservatorul Cornetti din Craiova. În perioada 1924-1926 şi-a făcut studiile de contrapunct la Paris, activând apoi ca dirijor la Teatrul Naţional din Craiova, profesor de muzică la mai multe instituţii de învăţământ din Craiova, profesor de teorie şi solfegii la Conservatorul Cornetti din Craiova, dirijor la teatrele Cărăbuş, Alhambra, Gioconda, Ion Voiculescu şi la Teatrul de Estradă din Bucureşti (1930-1955). A fost distins cu Menţiunea I la Premiul de compoziţie George Enescu (1926), Premiul de Stat (1954). În 1957 a primit titlul de Maestru Emerit al Artei. Ion Vasilescu a compus muzică de teatru şi de film („O noapte de pomină”, „Răsună valea”, „Domnul Mărăcine”, „Nufărul roşu”, „Băieţii noştri”, „Marş sportiv”), muzică de cameră, muzică uşoară. Unele cântece de ale sale au devenit şlagăre: „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara”, „Azi noapte te-am visat”, „Fetiţele din Bucureşti”, „Ţi-am luat un mărţişor”, „Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea”, „Astăzi e ziua ta”, „Ţărăncuţă, ţărăncuţă” etc. Ion Vasilescu a decedat în 1960.
La 4 noiembrie 1938 compozitorul român George Enescu a terminat Suita a III-a, „Săteasca”. Cea de-a treia suită simfonică a lui George Enescu, după cum menționează autorul la sfârșitul manuscrisului, a fost terminată în data de 4 octombrie 1938, la vila Luminiș din Sinaia. Ea a fost prima compoziție de după Simfonia nr. 3 și Oedipe, fiind una dintre cele mai complexe lucrări ale lui Enescu și una dintre cele mai îndrăgite lucrări ale sale. Prima audiție absolută a avut loc la New York, sub conducerea lui George Enescu, la 2 februarie 1939. Spre deosebire de primele două suite pentru orchestră ale lui Enescu, compuse în 1903 și 1915, Suita „Săteasca” evocă imaginea satului natal, Liveni. Enescu construiește o atmosferă de basm a locurilor unde și-a petrecut primii ani ai vieții. Diferența majoră față de cele două lucrări precedente se concretizează în caracterul pronunțat programatic, autorul fixând prin titlu un cadru descriptiv și evocator. George Manoliu își încheia lucrarea „George Enescu, poet și gânditor al viorii” într-un mod cât de poate de original. El spunea: „Interpreții români s-ar putea apropia cu mai multă ușurință de lucrare și prin lecturarea unor teme privind natura talentului românesc sau viața lui George Enescu (…) Și încă ceva: o călătorie la Liveni, la casa memorială, din care se pleacă cu alte rădăcini și vibrații în înțelegerea simțirii lui Enescu”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com