Philipp Plein a părăsit-o pe româncă

madalina-ghenea-324369l

Frumoasa poveste de dragoste dintre Mădălina Ghenea și designerul german Philipp Plein a fost urmărită cu sufletul la gură de fanii celor doi, care se pare că sunt dezamăgiți că aceasta s-a sfârșit brusc și continuă să-l ia la zor pe designer pentru alegerile făcute. Fostul iubit al frumoasei românce Mădălina Ghenea a fugit în vacanță în Saint-Tropez cu rusoaica Oxana Zagumennova, cu care s-a iubit și înainte de a fi Mădălina.
1459507651_madalina_ghenea_philipp_plein„În postările cu Mădălina vedeam multă iubire în ochii lor, pasiune peste tot… au avut loc acțiuni ciudate”, a scris unul dintre fanii acestora. Superba olteancă părea mai fericită ca oricând, ea și-a tatuat chiar și numele iubitului pe gât și și-au făcut tatuaje identice pe inelare, ce păreau să joace rolul unor verighete pentru a demonstra că au planuri mari împreună. Însă, în timp ce-și trăiau iubirea în văzul tuturor, cei doi au început să aibă probleme în paradis din cauza fostei iubite a designerului, iar cearta dintre ei a fost atât de mare, încât românca a ajuns la perfuzii pe patul din spital, iar în cele din urmă cei doi și-au spus „Adio”.
Mădălina Ghenea încă din copilărie a fost în lumina reflectoarelor, participând la emisiunea TV pentru copii “Tip Top Minitop”. Timp de șapte ani a urmat cursuri de balet și de pian, după care a urmat Colegiul Național “Ion Minulescu” din oraşul natal, Slatina. Cariera Mădălinei în domeniul modei a început de la vârsta de 15 ani, când a prezentat pentru celebrul creator Gattiani. Au urmat mai apoi numeroase prezentări de modă în toată lumea, România, Germania, Italia, Japonia, Austria, Spania, Franța și Africa de Sud. În țară ea nu este prea bine cunoscută, atrăgând atenția presei din România odată cu lansarea videoclipului “Il tempo tra di noi” al cântărețului Eros Ramazzotti, unde apare în rolul iubitei acestuia. În 2011 își face debutul și în cinematografie în rolul Irinei din filmul italian “I soliti idioti”. Pe plan personal Mădălina Ghenea a avut și o relaţie de dragoste cu celebrul actor american Leonardo DiCaprio, relație ce a fost începută în anul 2011, la Festivalul de Film de la Cannes, când Mădălina a fost invitatul special.
Nume: Ghenea
Prenume: Mădălina Diana
Data naşterii: 8 august 1988
Locul naşterii: Slatina, România
Studii: Colegiul Naţional
“Ion Minulescu” din Slatina
Ocupaţie: Model

Добавить комментарий