Podoabă urbană de pe malul Siretului

30 05 2021 LC STOROJINET 1

La 30 mai a fost marcată Ziua oraşului Storojineţ, de la prima atestare a căruia s-au împlinit 573 de ani. Storojineţul este unul dintre cele mai mari oraşe din actuala regiune Cernăuţi, după „mica Vienă”, adică Cernăuţiul. În toamna anului trecut, după reforma teritorial-administrativă, el a pierdut statutul de centrul raional, în schimb a rămas centrul Comunităţii Teritorial Unite, adunând în jurul său mai multe localităţi rurale, inclusiv satul Ropcea cu populaţie românească.

30 05 2021 LC STOROJINET 3

Sărbătorirea în ultima duminică de Florar a Zilei oraşului Storojineţ este o tradiţie mai veche şi nu este legată nemijlocit de prima atestare documentară a urbei de pe malul Siretului şi de la poalele Carpaţilor. Într-un hrisov din cancelaria domnitorului moldav, Roman Vodă, din 18 februarie 1448, este amintit satul „Storojineţ, pe Siret, mai sus de Rubcea” (Ropcea de astăzi). De acum la 15 martie 1490, pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare, dintre bisericile întărite de domnitor Episcopiei de Rădăuţi se află şi biserica din Storojineţ. În anul 1786 familia Flondor ctitoreşte la Storojineţ Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe. Nobila familie Flondor a înscris o pagină luminoasă nu numai în istoria Storojineţului, ci şi în cea a ţinutului bucovinean. În fostul conac al lui Iancu Flondor  se află în prezent Liceul silvic, iar parcul din preajmă are statul de obiectiv dendrologic de mare importanţă. Până şi gara feroviară din Storojineţ era numită la început „Gara Flondureni”. Eminentul om politic şi mare bărbat al neamului, Iancu Flondor, îşi doarme somnul de veci în cimitirul din Maidan, periferie a Storojineţului, situată pe malul drept al Siretului, sub geana pădurii, unde se mai aude vorbă românească.  Alături de mormântul lui Iancu Flondor  a fost ridicată şi o cruce-simbol întru pomenirea locuitorilor din oraş, deportaţi de regimul totalitar sovietic şi care nu s-au mai întors la baştină din „siberiile de gheaţă”.

30 05 2021 LC STOROJINET 2

Adresându-se către locuitorii comunei cu prilejul Zilei oraşului Storojineţ, primarul Igor Mateiciuk, a lansat chemarea: „Fie ca oraşul nostru natal, casa noastră comună, să se dezvolte şi să înflorească graţie sârguinţei, muncii şi visurilor noastre”. Programul sărbătoririi Zilei oraşului Storojineţ  a inclus activităţi artistice, culturale şi sportive. Alături de artiştii amatori a evoluat şi învingătorul show-ului „Vocea ţării”, ediţia din 2011, Ivan Ganzera.

30 05 2021 LC STOROJINET 4

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lybrti.com

Добавить комментарий