Pomenirea la 40 de zile pentru scriitorul bucovinean Mircea Lutic (FOTO)

122683209_10216564929267270_7439603158188052078_o

Pomenirea la 40 de zile pentru scriitorul bucovinean Mircea Lutic a avut loc sâmbătă, 24 octombrie 2020, la capela mitropolitană din Cimitirul Central din Cernăuți.

Ea a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, care a fost săvârșită de un sobor de preoți – Hristofor Gabor, Gheorghe Aroneț, Dumitru Găină și Nicolai Ozereanschii. O predică emoționantă a rostit tânărul paroh Dumitru Găină de la biserica Sf. Arhanghel Mihail din Valea Cosminului, predică în care s-a referit, parțial, și la exemplul de slujire creștinească a unor marcante personalități bisericești bucovinene cum ar fi Teofil Bendella, Artemon Mănăstârschii sau Kasian Bohatâreț.

Slujba parastasului pentru scriitorul Mircea Lutic, care a urmat imediat după Sfânta Liturghie, a fost oficiată de preotul Gheorghe Aroneț, care a rostit și un cuvânt călduros în memoria scriitorului și prietenului său apropiat.

Printrte cei care au participat la pomenirea de 40 de zile de la nașterea sa în veșnicie s-au aflat câțiva reprezentanți ai comunității românești din Cernăuți: Dragoș Olaru – arhivist-istoric, Nicolae Hauca – jurnalist, blogher, Vladimir Acatrini – președintele Societății Bibliotecarilor Bucovineni, Dumitru Fedorcea – membru în conducerea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” ș. a.

Slujbele de pomenire au fost oficiate la initiativa drd. Acatrini Vladimir.

FOTO: Nicolae Hauca

122418280_10216564930907311_7728880551979949661_o 122695726_10216564931027314_2620627920688808120_o 122166231_10216564938147492_2112698975404901462_o 122453370_10216564931067315_1709147378625071921_o 122322180_10216564927227219_4033100322583496137_o 122662838_10216564938067490_1816375415884258148_o 122441724_10216564962308096_4976046944817257871_o

Добавить комментарий