Presa occidentală: care țară ar putea deveni următoarea „victimă” a Rusiei?

5 08 Ф 2

Pe fondul situației dificile de pe linia frontului din Ucraina, Rusia intenționează să se implice într-un alt conflict armat. Dacă Rusia își continuă politica de ocupație, Republica Moldova ar putea deveni următoarea „victimă”, a comunicat Postul britanic de televiziune Sky News, care a încercat să determine care țară ar putea deveni următoarea țintă a rușilor. Știrea a fost preluată de Canalul ucrainean TSN.

„La fel de pro-europeană ca și Ucraina, și cu o entitate separatistă controlată de Rusia, Moldova a fost în mod clar una dintre principalele ținte ale lui Putin în ultimii ani. Există o mulțime de dovezi în acest sens. Aceasta include partide de „opoziție” susținute de Rusia, precum Șor. Și proteste antiguvernamentale, ale căror surse de finanțare sunt neclare. Și campanii de informare active – potrivit analiștilor locali, numărul de falsuri pro-rusești injectate în spațiul informațional din Moldova a crescut de multe ori în ultimul an. În prezent, moldovenii îl simpatizează mai mult pe Putin decât pe Joe Biden și deseori o învinuiesc pe Președinta Maia Sandu pentru creșterea prețului la gaze, mai degrabă decât pe dictatorul rus, care este responsabil de decizia privind tarifele pentru combustibilul rusesc”, relatează jurnaliștii.

Cu toate acestea, având în vedere că ambii vecini ai Republicii Moldova, Ucraina și România, sunt în prezent extrem de ostili Rusiei, iar contingentul rusesc din Transnistria este incapabil de acțiuni militare semnificative, rușii vor continua să ducă un război hibrid în Moldova în viitorul apropiat, prezice Sky News.

Principalul lucru pentru Moscova acum este să se asigure că Moldova nu aderă nici la UE, nici la NATO, iar Occidentul și Ucraina nu știu la ce să se aștepte de la această țară – o criză, o lovitură de stat sau o amenințare militară. Până în prezent, rușii au instrumentele necesare pentru a face acest lucru, conchide publicația.

Tensiunile în relațiile dintre Republica Moldova și Rusia durează de ani de zile, deoarece venirea la putere a Președintei Sandu în decembrie 2020 (57,5% din voturi) și a partidului său, „Acțiune și Solidaritate”, orientat spre UE, în iulie 2021 (53% din voturi), după mai mulți ani de dominație a președintelui pro-rus Igor Dodon (2016-2020), a fost percepută la Moscova ca fiind dureroasă. Noul guvern a început imediat să aibă probleme cu Gazprom-ul.

La începutul anului 2023, Republica Moldova a început să primească critici dure din partea Rusiei, în special după ce Sandu a declarat într-un interviu pentru Politico, la 20 ianuarie, că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a provocat o dezbatere cu privire la faptul dacă neutralitatea ajută la apărarea Republicii Moldova.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий