Muzeul de arhitectură populară şi a traiului din Cernăuţi şi-a marcat în mod deosebit jubileul de 35 de ani. Crearea acestui muzeu sub cerul liber a început anume de Pocroave, una dintre cele mai îndrăgite sărbători. Cu prilejul aniversării, pe teritoriul muzeului au fost deschise două obiective noi – o casă huţulă şi alta din zona Submontană. La sărbătoarea intrării în „noile case” a participat şeful ARS Cernăuţi, Serghii Osaciuk, care a menţionat că „Muzeul redă polifonia limbilor, culturilor, tradiţiilor din regiunea noastră. Aceasta este important ca să ţinem minte de unde ne sunt rădăcinile, unde s-au născut şi au crescut buneii şi străbunii noştri, în ce case au obţinut ei lumina ştiinţei de carte ca prin munca proprie să transforme Bucovina în raiul pe pământ, unde fiecare poate fi fericit”.
Oaspeţii care au trecut pragul noilor case de pe teritoriul muzeului au fost serviţi cu bucate tradiţionale bucovinene, scoase din cuptor. După cum a relatat directorul Muzeului de arhitectură populară şi a traiului, Ivan Pilat, aceste două exponate autentice au fost aduse în stare demontată din zonele respective şi asamblate de meşteri pe teritoriul instituţiei muzeale.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com