Rusia simulează invadarea Republicii Moldova

transnistria_moldo_32166900

Continuă exercițiile militare rusești în Transnistria. Tancuri din Transnistria au trecut Nistrul pe sub apă şi au simulat un atac împotriva „inamicului” de pe malul drept al râului, în cadrul unor exerciţii militare comune ale unităţilor Grupului Operativ de Trupe Ruse şi cele ale aşa-ziselor structuri de forţă de la Tiraspol.
La exerciţiile militare a participat şi pretinsul premier transnistrean, Pavel Prokudin, care a declarat că „republica moldovenească nistreană” ar fi ameninţată militar de Republica Moldova şi Ucraina. Ministrul moldovean al Apărării, Anatol Şalaru, l-a convocat pe ataşatul militar al Federaţiei Ruse pentru explicaţii. Acesta, însă, nu s-a prezentat, invocând că ar avea o altă agendă. Diplomaţia de la Chişinău a apreciat exerciţiile militare din Transnistria cu implicarea unor „forţe militare străine aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova” drept „sfidătoare şi inadmisibile”.

Добавить комментарий